Taifunul Sarika face ravagii în Filipine: Peste 10.000 de oameni şi-au părăsit locuinţele
Peste zece mii de oameni au fost obligaţi să îşi părăsească locuinţele în Filipine după ce taifunul Sarika a ajuns duminică pe teritoriul arhipelagului filipinez, antrenând inundaţii şi alunecări de teren, potrivit agenţiei naţionale de gestionare a riscurilor dezastrelor, relatează DPA, potrivit jurnalul.ro.
Sarika, care este cunoscut pe plan local drept taifunul Karen, a lovit cu vânturi care aveau viteze de 130 de km pe oră şi rafale puternice cu maxime de până la 200 de kilometri pe oră provocând alunecări de teren în oraşul de coastă Baler din provincia nordică Aurora, smulgând acoperişurile caselor şi punând la pământ copaci şi puncte de transport a energiei electrice, potrivit biroului filipinez de meteorologie.
Cel puţin două persoane au murit în accidente cauzate de furtună în provincia estică Catanduanes, una dintre acestea a murit în urma impactului violent cu solul din cauza rafalelor puternice de vânt, în timp ce a doua persoană a murit înecată, potrivit poliţiei filipineze.
Peste 12.000 de locuitori şi-au părăsit locuinţele din provinciile afectate de furtună, potrivit agenţiei naţionale de gestionare a riscurilor dezastrelor.
Aproape 300 de zboruri interne şi internaţionale au fost anulate, 6.563 de pasageri sunt blocaţi în porturi după ce vasele de pasageri şi cele cargo au fost oprite în cele 22 de porturi ale arhipelagului.
În provincia nordică Bataan, 86 de alpinişti rămăseseră izolaţi pe masivul Tarak, oraşul Mariveles, din cauza căderilor masive de precipitaţii în zonă, potrivit comisarului de poliţie Crizalde Condo, şeful poliţiei oraşului. Echipele de salvatori au intervenit pentru salvarea alpiniştilor, 56 de căţărători fiind deja salvaţi, iar restul se află pe drum către zona de siguranţă, a adăugat Crizalde Condo.
Unele zone au rămas fără electricitate, iar aprovizionarea cu apă a fost întreruptă cel puţin într-o provincie. Unele drumuri publice au fost închise din cauza alunecărilor de teren şi a inundaţiilor, conform autorităţilor naţionale. Biroul de meteorologie local a estimat că furtuna va părăsi luni Filipine, încheie DPA.
- Calvarul din Filipine! Zeci de pierderi omenești și daune de milioane din cauza inundațiilor
- Taifunul Nida a afectat aproape 500.000 de oameni în China
- Aproximativ 48.000 de oameni din nord-estul Japoniei urmează să fie evacuaţi din cauza unui taifun
- TAIFUNUL MEGI: Zeci de oameni au dispărut în China în urma alunecărilor de teren
- Taifunul Chaba lovește insulele japoneze: Peste 800 de locuitori au fost evacuați
- Taifunul Matthew a făcut ravagii în Haiti. Trei oameni au murit în urma inundațiilor severe