Atunci când li s-a dat posibilitatea să creeze, unii oameni cu probleme psihice au demonstrat un talent deosebit. În creaţiile lor, o lume întreagă a descoperit genii inconfundabile. În Moldova nu a fost recunoscut însă deocamdată niciun talent. Oare la noi ei nu pot face artă? Sau pur şi simplu nimeni nu vede ceea ce creează?

La cei 34 de ani, Sergiu locuieşte încă în Internatul pentru copii cu dizabilităţi de intelect, din Orhei. A fost adus aici când era copil. Şi dacă cei dragi l-au considerat inapt, aici, la internat, şi-a descoperit un talent - pictura.

"Ar putea să stea ore în şir, ar putea să renunţe şi la masă", spune directorul Internatului, Lidia Popa.

Primele desene ale lui Sergiu, erau pentru educatori mai degrabă un motiv de nelinişte decât de admiraţie.

"La început desenele lui erau în culori reci şi întunecate, cu regret. Chiar dacă se insista foarte mult. Din cutiuţa cu creioane colorate, întotdeauna selecta creioanele de culoare cafenie, neagră şi gri. Şi chiar dacă se insista, el oricum revenea la culorile acestea. Noi am înţeles că aşa vedea el atunci lumea. Şi o reda exact aşa cum o vedea, cum o simţea el", mai spune Lidia Popa.

Sergiu nu mai are multe dintre lucrări.

"Practic, noi nu am reuşit să facem o colecţie a lucrărilor lui, deoarece ele întotdeauna au fost în posesia lui şi lui îi place să le dăruiască", povesteşte şefa instituţiei, Lidia Popa.

Din păcate, lucrările lui nu trec de pereţii internatului. Sunt admirate doar de către profesori şi alți colegi de-ai săi.

"Eu, personal, mi-aş dori să se găsească un om talentat în domeniu şi să-l ghideze. Sergiu este talentat şi trebuie să se regăsească în comunitate", susţine directoarea Internatului, Lidia Popa.

Mulţi pereţi de aici sunt pictaţi de Sergiu. Doar că picturile sunt realizate după unele modele ale profesorilor. Atunci când desenează, însă, din propria-i iniţiativă, lucrările sunt deosebite.

"Mă simt bine atunci când desenez", a menţionat Sergiu.   

"Deoarece Sergiu cu greu se exprimă verbal, eu cred că, prin desenele lui, ne spune ceva, nouă, tuturor, numai că trebuie să descifrăm aceste desene", mai spune Lidia Popa.

Izolându-l între pereţii acestei instituţii, societatea a pierdut un talent, o viziune diferită asupra realităţii. El va continua să picteze, pentru că asta îl face să se simtă bine.

Și dacă Sergiu şi-a găsit echilibrul în pictură, Ionuţ l-a găsit în broderie.

"Când brodez sunt liber şi liniştit", a spus Ionuţ.
 
"Foarte mulţi dintre ei, suferind de anumite maladii psihice sau altfel de maladii, sunt talentaţi, însă nu se pot manifesta din cauza unor deficienţe", a declarat medicul psihiatru Valeriu Galemba.

Arta îi ajută pe aceşti oameni să înţeleagă că sunt la fel ca ceilalți, doar că modalităţile de exprimare a gândurilor sunt diferite.

Pe lângă retardul mintal, Ionuţ are şi dizabilităţi fiziologice. Pentru a ține acul în mână, trebuie să facă un efort dublu.

"Majoritatea dintre ei, au deficienţe verbale. Nu pot să exprime tot ce simt, de aceea ei transferă accentul pe art-terapie, pentru a se exprima. Şi este important să înţelegi ce spun, ca să poţi să-i ajuţi. Numai în acest mod pot să se expună şi poate să le apară credinţa că sunt necesari în societate", a opinat medicul Valeriu Galemba.

O expoziţie a lucrărilor create de pacienţii de la Spitalul de psihiatrie am descoperit-o în clinica doctorului Valeriu Galemba. Doar că majoritatea sunt donate de medici olandezi. Celelate sunt făcute de pacienţii lui.

"Asta este o lucrare a unei paciente care suferă de depresie. Mai sus sunt două lucrări ale unei paciente care suferă de tulburări mintale, care este deja în remisie de câţiva ani", a spus Valeriu Galemba.

Şi dacă pentru majoritatea dintre noi aceste lucrări sunt o plăcere vizuală, pentru un psihiatru înseamnă starea pacientului.

"Acel luci care îl vedeţi în mijloc, este acea speranţă pe care mi-a arătat-o deja. Şi alături nişte simboluri ale libertăţii, expuse de o pacientă care a suferit tot de depresie", susţine medicul.

Aceste colaje de fotografii au fost create de un bărbat, atunci când a avut probleme psihice.

"Medicul mi-a spus că problema pe care am avut-o a fost legată direct de faptul că m-am ocupat mult de creaţie. În diferite etape ale creaţiei mele se pot vedea diferite lucrări. Un specialist ar putea să vadă amprentele diferitor stări psihice", spune o persoană.

Acestei tinere de 27 de ani medicii i-au pus un diagnostic necruţător.

"S-a născut cu paralizie cerebrală", spune mama Svetlanei, Natalia Sârbu.

Părinții își doreau doar ca fata să rămână în viață, tânăra, însă, le-a demonstrat talentul său. 

"Până la 16 ani a desenat desene foarte mici. De la 16 ani a început să realizeze desene mai mari şi foarte mult o impresionau feţele mari şi frumoase", a precizat Natalia Sârbu.

"Svetlana e talentată. Prin desenele ei, exprimă lumea în care ea trăieşte. Prin desen arată lumea care îi place ei", a menţionat profesorul Natalia Cernega.

Toţi cei care o cunosc pe Svetlana văd ceva deosebit în arta ei, doar că nimeni nu reuşeşte, deocamdată, să pătrundă în esenţa mesajului pe care încearcă să îl transmită.

"Asta este o artă, cred. E specifică, deoarece altcineva nu poate face aşa. Asta e ceva care o deosebeşte de alţi oameni. E important să aibă o expoziţie personală. Probabil o să găsească oameni care o vor înţelege, o vor simţi mult mai aproape", povesteşte pedagogul Natalia Cernega.

De-a lungul timpului, omenirea a înţeles importanţa operelor create de persoanele bolnave psihic. Şi asta mai ales după apariţia mişcării dadaiste, care şi-a propus valorificarea capacităţilor acestor oameni.
 
"Un geniu ca Salvador Dali sau neoexpresioniştii din Statele Unite ne demonstrează că acest segment al umanităţii reprezintă ceva important. Poate conduce la crearea unor capodopere, unor manifestări de vârf în ceea ce ar însemna realizarea sinelui în creaţia omului", susţine criticul de artă Tudor Braga.

În lume există sute de muzee, mii de colecţionari care vânează şi sunt gata să plătească sume fabuloase pentru arta deviantă.

"Mai degrabă este un interes ştiinţific, alimentat cumva de setea de a cunoaşte până la capăt resursele umane", mai spune criticul de artă Tudor Braga.

Tudor Braga spune că ar fi fost interesat să găzduiască o expoziţie de artă deviantă, doar că la noi nimeni nu a avut vreodată asemenea iniţiative.
 
"Ar fi fost foarte frumos, dacă s-ar fi găsit psihiatri care să fi studiat capacităţile creatoare ale acestor oameni. Din păcate, noi suntem restanţieri, avem o pseudo-pudoare în acest domeniu şi nu vrem să fim în rând cu lumea civilizată", crede criticul de artă.

De fapt, cândva şi în spitalele de psihiatrie de la noi era practicată art-terapia. A fost însă demult. Acum medicii nu-şi mai amintesc de pacienţii talentaţi, iar administraţia spitalului a refuzat să vorbească cu noi despre aceasta.

"Nu avem posibilitatea de a descoperi poate ceea ce ar fi drumul lor de socializare prin art-terapie. Şi ei rămân inhibaţi. Nu pot să redea nonverbal ceea ce verbal nu pot exprima şi noi îi pierdem. Ar trebui încet, încet reîntorşi, atraşi, ca ei să poată să se manifeste, să arate cine sunt, cum sunt. Poate ei sunt şi mai buni decât noi", a precizat medicul psihiatru Valeriu Galemba.

"Cred că mai degrabă este un lapsus în sistemul nostru de ocrotire a sănătăţii. Adică, acel instrumentariu sovietic mai dăinuie în capul acestor specialişti", consideră criticul de artă Tudor Braga.

Stigmatizarea acestor oameni ne face orbi la talentul lor. Ignorându-i, pierdem posibilitatea de a auzi şi vedea lucruri din altă lume, o lume pe care noi nu o percepem.