TALENTUL, MAI PRESUS DE BOALĂ. 150 de tineri cu dizabilităţi au participat la o expoziţie de artă
Embed:
Mâinile lor dibace reuşesc să creeze adevărate opere de artă, în pofida greutăţilor pe care le întâmpină în fiecare zi. Este vorba despre 150 de persoane cu nevoi speciale care au participat la expoziţia "Merit să fiu apreciat".
De la 18 ani, Ivan Stanev a început să brodeze cu mărgele. Timp de cinci ani, el a reuşit să adune în colecţia sa peste 85 de lucrări. Jumătate din opere au fost vândute. Tânărul îşi doreşte cel mai mult un scaun cu rotile electric, pentru a se putea deplasa singur.
"Mie îmi place mai mult cu biserul să brodez fiindcă sunt strălucitoare şi seamănă cu bomboanele. Persoanele cu dizabilităţi tot pot face lucru", a spus participantul Ivan Stanev.
Vizitatorii târgului au avut posibilitatea să cumpere cadouri de sărbători la preţuri foarte mici.
“Trebuie să ajutăm persoanele cu dizabilităţi şi să le include în societate, dizabilitatea nu este o boală, este ceva înăscut."
“Am cumpărat nişte brăduţi, am cumpărat felicitări, am cumpărat un tablou făcut de fetele de la internat."
“Ei merită o atenţie, o apreciere să vadă că sunt şi ei utili în această societate."
Premierul Pavel Filip a plătit 1 500 de lei pentru o moară de vânt confecţionată din lemn.
"Această moară se va regăsi într-o colecţie pe care o vom porni la Guvern şi numaidecât o să o vedeţi într-un loc în clădirea Guvernului", a spus premierul Republicii Moldova, Pavel Filip.
Autorităţile spun că persoanele cu nevoi speciale trebuie să beneficieze de susţinere mai mare din partea societăţii.
"Ne dorim foarte mult ca toate persoanele cu dizabilităţi, în primul rând să se regăsească în casele sau familiie comunitare. Prioritatea noastră este să le putem oferi o şansă de a trăi în comunitate", a spus ministrul Sănătăţii, muncii şi Protecţiei Sociale, Stela Grigoraș.
"Am reuşit să aprobăm la nivel de concepţie şi probabil plan de acţiuni deja, o reformă a tot ce priveşte sistemul de dizabilităţi. Este orientată această reformă pentru a vă asigura integrarea în societate", a spus premierul Republicii Moldova, Pavel Filip.
Expoziţia "Merit să fiu apreciat" este organizată pentru a-l şaselea an consecutiv.

- EXPOZIȚIE DE INVENȚII LA UNGHENI. La târg au participat peste 30 de inventatori din țară dar şi din România
- O familie din SUA a inaugurat la Washington o expoziție dedicată celei mai citite cărți din toate timpurile, Biblia
- Expoziție inedită la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. 16 meşteri populari şi-au prezentat obiectele realizate (FOTOREPORT)