Talibanii au revendicat atentatul comis marți în capitala Afganistanului. Bilanţul victimelor, în creştere
Talibanii din Afganistan au revendicat atacul armat comis marți asupra unei clădiri din centrul Kabulului care adăpostea o organizație caritabilă, incident soldat cu moartea a patru persoane, printre care trei atacatori, screi agerpres.ro.
Într-o declarație difuzată marți noaptea, mișcarea talibană afirmă că în imobilul respectiv funcționa un "centru al serviciilor de informații străine deghizat într-o reședință de oaspeți".
"Patruzeci și două de persoane, printre care zece străini, au fost salvate", a indicat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Sediq Sediqqi, care a precizat că atacul a durat 11 ore.
Talibanii au precizat că respectiva clădire era folosită drept centru de consiliere și planificare în domeniul intelligence și s-a aflat sub supraveghere atentă în ultimele trei luni.
Militanții s-au ascuns în clădirea ONG-ului Care International din centrul Kabulului, după ce în apropiere a avut loc o explozie înainte de miezul nopții de luni spre marți.
Acest nou atac ridică la 25 de morți și aproape o sută de răniți bilanțul atentatelor din ultimele 48 de ore din capitala afgană.
Publika.md aminteşte că luni, 5 septembrie, un dublu atentat cu bombă revendicat de talibani s-a soldat cu 24 de morți și numeroși răniți în apropierea sediului Ministerului Apărării.