Tânăr de 20 de ani, împuşcat mortal la o piscină din Hânceşti. Un poliţist şi proprietarul centrului de odihnă, reţinuţi (VIDEO)
Un tânăr de 20 de ani a fost împuşcat mortal după ce, împreună cu doi prieteni, a decis să se răcorească într-o piscină aflată pe teritoriul unui centru de agrement din oraşul Hânceşti. Un dosar penal pentru omor intenţionat a fost deschis în acest caz, iar două persoane au fost reţinute, potrivit adjunctului Procurorului General, Igor Popa.
Potrivit informaţiilor, cazul a avut loc noaptea trecută în jurul orei 01:00. Cei trei tineri cu vârstă de 20 de ani, trei prieteni, au decis să se răcorească în piscină în afara orelor de program, fără a cere permisiunea administraţiei centrului de agrement.
Anterior proprietarul s-ar fi plâns la poliţie că mai multe persoane intră pe teritoriul bazei de odihnă în afara programului şi provoacă pagube.
Igor Popa a declarat că pentru a-i prinde pe suspecţi, proprietarul centrului şi şeful adjunct al poliţiei criminale de la Inspectoratul de Poliţie Hânceşti au decis să organizeze o ambuscadă.
"În timp ce tinerii se aflau în bazin fără permisiune, proprietarul împreună cu colaboratorii de poliţie s-au apropiat rapid şi au efectuat câteva împuşcături în aer şi în direcţia unuia dintre tineri, care a ieşit din bazin şi se îndrepta spre ieşire. În rezultat, tânărul de 20 de ani a decedat în spitalul raional Hânceşti şi cauza decesului este o plagă produsă prin împuşcătură", a spus adjunctul Procurorului General, Igor Popa.
Potrivit lui Popa, au fost audiate mai multe persoane, inclusiv ceilalţi doi tineri care se aflau la faţa locului.
La rândul său, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pînzari, a declarat că este un caz ieşit din comun, iar ancheta urmează să stabilească dacă poliţistul implicat şi-a depăşit sau nu atribuţiile de serviciu.
"Cazul este ieşit din comun. Cu acest prilej îmi exprim regretul din partea mea personală şi a tuturor poliţiştilor şi transmit sincere condoleanţe familiei persoanei decedate. Poliţistul implicat în acest incident, bănuitul care este acuma reţinut, a fost testat la alcolemie, iar rezultatul a fost 0, deci nu era în stare de ebrietate. Urmărirea penală urmează să stabilească dacă se afla acolo legal sau nu", a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pînzari.
În urma incidentului, două persoane au fost reţinute. Este vorba de patronul centrului de agrement şi şeful adjunct al poliţiei criminale din Hânceşti.
În acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru omor intenţionat. Dosarul se află în gestiunea procurorilor de la Chişinău.
Atât tânărul decedat, cât şi ceilalţi doi tineri implicaţi în acest incident, nu au antecedente penale.
Actualitate
- Donează sânge, dăruieşte sănătate! Circa 200 de locuitori din Hânceşti au donat sânge pentru a salva vieţile altora
- Este bine să știi! Bolile pe care le poți lua de la piscină. Iată cum te poți proteja
- Hoţ umilit de o vânzătoare din Hânceşti. I-a smuls PISTOLUL din mână și l-a pus pe fugă
- Şofer cu BMW, aproape de COMĂ ALCOOLICĂ. Circula cu 100 KM/H pe străzile din Drochia (FOTO)