Tânăra care a ucis cu sânge rece fetiţa de nici doi ani a fost adusă la Judecătoria Ciocana. Procurorii cer 30 de zile de arest (VIDEO)
Embed:
canal tv
Procurorii cer 30 de zile de arest pentru tânăra de 19 ani şi iubitul acesteia, care ar fi omorât cu sânge rece acum câteva zile o fetiţă de doar un an şi zece luni. Un demers în acest sens a fost depus la Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Ciocana.
Anterior, poliţiştii au declarat că cei doi şi-ar fi recunoscut parţial vina. Crima terifiantă a avut loc săptămâna trecută. Potrivit oamenilor legii, copila a fost omorâtă cu o deosebită cruzime de bonă și de iubitul ei. Expertiza medico-legală a arătat că fetiţa a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost înjunghiată de mai multe ori cu furculiţa.
Oamenii legii au descoperit corpul neînsuflețit într-un șanț de pe strada Uzinelor din Capitală. Mama copilei a fost lăsat-o în grija suspectei, pe motiv că trebuia să plece la muncă pentru câteva zile în raionul Nisporeni.
Anterior, tânăra de 19 ani a fost condamnată pentru huliganism. Ea riscă până la 20 de ani de închisoare, iar iubitul ei - detenție pe viață.