Tânără de 18 ani, STRANGULATĂ cu un cordon în propria locuinţă. Printre suspecţi este şi mama victimei
O tânără de 18 ani din Hânceşti a fost găsită moartă chiar în camera ei. Potrivit primarului din localitate, aceasta ar fi fost strangulată cu un cordon. Ea a fost descoperită de mama ei, care s-a dus să o trezească de dimineaţă.
Potrivit şefului adjunct al Inspectoratului de Poliţie al raionului Hânceşti, Igor Colodin, fata ar fi fost asfixiată cu o pernă. Oamenii legii mai spun că, noaptea trecută, mama tinerei ar fi consumat băuturi alcoolice în compania mai multor bărbaţi, iar dimineaţa, când a alertat poliţia, ar fi declarat că nu ştie ce s-a întâmplat în casa ei.
Poliţiştii susţin că au mai mulţi suspecţi în acest caz, printre care şi mama victimei. În cadrul anchetei, s-a constatat că femeia era în relaţii ostile cu fiica ei. Mama victimei neagă, însă, acest lucru.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru omor intenţionat. În cazul în care va fi identificat făptaşul, el riscă până la 20 de ani de închisoare.
- Au servit-o cu un suc în care au mai adăugat ceva, apoi au violat-o. Ce au păţit după asta doi tineri din Râşcani
- O moldoveancă din Spania şi-a înscenat propria răpire. Poliţiştii i-au pus cătuşele când au văzut unde se află
- Tânăra care a sfidat moartea. Cum a supravieţuit 17 zile sub dărâmături, cu patru biscuiţi şi puţină apă