Tânărul din Moldova care a făcut istorie în tenisul de masă. Cum şi-a început cariera sportivul
În acest Moldova a avut succese istorice la tenis de masă. Un jucător de la noi din ţară a cucerit două titluri la nivel de cadeţi. Andrei Puţuntică a devenit Campion Mondial şi vice-campion Mondial în cadrul selecţionatei Europei.
Sportivul de 15 ani şi-a început incursiunea în tenisul de masă profesionist în urmă cu şapte ani şi a fost aproape să nu se apuce de acest sport în general. În această lună, Puţuntică a revenit în Moldova pentru a fi alături de familie în timpul sărbătorilor de iarnă.
Andrei Puţuntică are 15 ani şi s-a născut în Călăraşi. Practică tenisul de masă de la vârsta de opt ani, însă înainte de a-şi începe aventura în acest sport a încercat să joace fotbal.
"Nu a fost niciodată pasiunea mea. Nici nu cunoşteam tenisul de masă. Tatăl meu joacă fotbal şi a vrut relativ să mă dea şi pe mine la fotbal. Dar aşa s-a întâmplat că m-a dat la tenis de masă", a spus sportivul.
Acum sala a devenit a doua sa casă, iar racheta şi mingea au devenit instrumentele indispensabile în viaţa lui. Primii paşi în tenisul de masă au fost făcuţi cu ajutorul actualului Preşedinte al Federaţiei Moldoveneşti de Tenis de Masă, Vladimir Semipeadnîi. El l-a ajutat pe Andrei Puţuntică să devină un star mondial la categoria sa de vârstă.
"Îmi amintesc perfect cum l-am întâlnit pentru prima dată pe Andrei şi pe tatăl său. Eram la primul turneu în afara Moldovei. Competiţia se desfăşura în Ucraina la Cernăuţi şi acolo l-am văzut pentru prima dată. Cu siguranţă atunci el nu era un jucător bine pregătit. Mai multe decât atât nu era clar dacă va juca bine tenis de masă sau nu", a declarat preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Tenis de Masă, Vladimir Semipiadnîi.
După ce a absolvit gimnaziul din Călăraşi, Andrei Puţuntică a plecat în Germania acolo unde evoluează la un club din Leipzig. Până acum, Andrei nu a reuşit să meargă la şcoală în Germania, dar speră să facă acest lucru din anul viitor. Viaţa departe de casă este destul de scumpă, iar traiul dus de unul singur în Germania l-a făcut mult mai reponsabil.
"Cheltuielile sunt asigurate de părinţi. Condiţiile în Germania la nivel de casă masă eu fac totul singur, doar cât patronul clubului, patronul şcolii îmi asigură apartamentul şi mâncarea şi restul tot deja trăiesc ca un om matur şi trebuie să fac totul singur", a adăugat tânărul.
În acest an, Andrei Puţuntică a fost convocat la naţionala Europei de tenis de masă, selecţionată la care au ajuns doar cinci jucători de pe bătrânul continent.
În cadrul acestei echipe, sportivul nostru a cucerit titlul de Campion Mondial la dublu rezervat cadeţilor, dar şi titlul de vice-campion mondial la proba pe echipe la competiţia care a avut loc pe insulele Barbados.