Tănase: Suntem puși în fața unui test al democrației, iar răspunsul dacă l-am trecut sau nu depinde de ceea ce va urma, decât de ceea ce a decis CC astăzi
"Suntem puși din nou în fața unui test al democrației, iar răspunsul dacă am trecut sau nu acest test, depinde mai mult de ceea ce va urma de-acum încolo, decât de ceea ce a decis Curtea astăzi". Declarația a fost făcută de către fostul preşedinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, în contextul deciziei de a declara neconstituțional creditul rusesc de către CC.
"Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, Legea de ratificare si două hotărâri de guvern. Conținutul acestei decizii, datorită specificului ei, cred ca merită o analiza aparte, pe care o vom putea face după ce vom afla argumentele Curții. Principiile stabilite de Curte în această speță, vor fi aplicabile și alte acorduri de creditare internațională, nu doar celor încheiate cu Rusia. Din aceste considerente, argumentarea la care va recurge Curtea, este esențială.
Importanța deciziei de azi, nu se rezumă neapărat la invalidarea așa numitului „credit rusesc”. Acum vreau să mă refer la atmosfera care a înconjurat judecarea acestui dosar. Hărțuirea judecătorilor Curții Constituționale, încercările de șantaj și intimidare a acestora, au scos în evidență „boli mai vechi” ale mediului nostru politic.
De fapt, suntem puși din nou în fața unui test al democrației, iar răspunsul dacă am trecut sau nu acest test, depinde mai mult de ceea ce va urma de-acum încolo, decât de ceea ce a decis Curtea astăzi.
Am să încerc să explic la ce mă refer.
Mentalitatea provincială și fascinația față de modelul putinist de guvernare, i-a orbit de-a lungul anilor pe mulți din politicienii post-sovietici, făcându-i incapabili să înțeleagă care este rolul unei Curți Constituționale într-un sistem democratic.
În ultimele zile, am fost martorii unei veritabile campanii de hărțuire a judecătorilor constituționali. Presa a publicat o groază de informații alarmante, referitoare la filajul, șantajul și presiunile care au fost exercitate asupra acestor oameni - începând cu distribuirea știrilor false, urmate de sesizările halucinate de la CSM și terminând cu „manevrele”, nu mai puțin halucinate, de a-l reînscăuna în funcție pe Vladimir Țurcan printr-o decizie judiciară.
Eu cred că cei care urzesc asemenea scenarii, pur și simplu nu sunt conștienți de reacțiile care pot urma. Dacă se va recurge la acțiuni de răzbunare împotriva judecătorilor, sau dacă se va adeveri informația privind intenția Parlamentului și Guvernului de a revoca judecătorii desemnați la CCM, reacțiile externe vor fi dintre cele mai dure, iar actuala izolare externă a Republicii Moldova riscă să capete contur oficial.
Nimic nu compromite mai tare o putere politică, decât tentativele de intimidare a judecătorilor constituționali", a scris fostului preşedinte al CC, Alexandru Tănase, pe pagina sa de Facebook.
Publika.md amintește că astăzi, acordul de împrumut de 200 de milioane de euro de la ruși a fost declarat neconstituțional. Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată după nouă ore de dezbateri și două ore de deliberări. Hotărârea este definitivă și nu poate fi atacată.
CITEȘTE ȘI: Curtea Constituțională a declarat neconstituțional creditului rusesc