Țara care interzice vânzarea mașinilor alimentate cu benzină și motorină
Măsurile ecologice iau din ce în ce mai mare amploare la nivel internațional, după ce ecologiștii și oamenii de știință trag semnale de alarmă cu privire la pericolul la care Terra se expune prin utilizarea carburanților. Astfel, Marea Britanie se află printre statele care se aliniază noului trend prietenos cu natura, scrie b1.ro.
Mai precis, mașinile și furgonetele noi alimentate integral cu benzină și motorină nu vor mai putea fi vândute din anul 2030. Anunțul a fost făcut de către premierul Boris Johnson, care a precizat că doar unele mașini hibrid vor fi permise în continuare, potrivit BBC.
Măsura anunțată de către Boris Johnson este numită de oficialul britanic drept o „revoluție industrială verde", care va combate schimbările climatice și va crea noi locuri de muncă, în industrii precum cea nucleară. Inființarea unei mari centrale nucleare și mai multe reactoare nucleare ar putea crea 10.000 de locuri de muncă, estimează guvernul britanic, iar în total, după 2030, 250.000 de locuri de muncă, distribuite în special în nordul Angliei și Țara Galilor.
Printre investițiile „eco" se numără, de asemenea, și crearea de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice. În total, o investiție în valoare de 1,3 miliarde de lire sterline, iar subvențiile pentru cumpărătorii de autoturisme electrice se vor ridica la 582 de milioane de lire sterline.