Ţara care nu a participat la niciun război, dar este în topul celor mai înarmate din lume
La sfârşitul anului 2017 existau 857 milioane de arme de foc deţinute de civili în întreaga lume, dintre care doar 100 de milioane erau înregistrate.
Elveţia se situează pe primele locuri în lume în ceea ce priveşte numărul proprietarilor de arme, estimându-se că există 3,4 milioane de arme la o populaţie de aproximativ 8 milioane de oameni. Elveţia este depăşită doar de Statele Unite ale Americii, cu 89 de arme la suta de locuitori şi de Yemen, cu 55 de arme la suta de locuitori, scrie capital.ro.
Una dintre explicaţii ar fi aceea că Elveţia are un sistem militar naţional aparte, care se bazează mai mult pe "miliţiile" cetăţeneşti. Oricare bărbat elveţian între 18 şi 34 de ani efectuază un stagiu militar obligatoriu şi are dreptul să deţină o armă de asalt sau un pistol, la el acasă, pentru a fi astfel pregătit să îşi apere ţara.
Istoricii elveţieni cred că tocmai acest sistem ar fi descurajat Germania nazistă să invadeze Elveţia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Elveţienii s-au pronunţat într-un referendum, anul acesta, în favoarea menţinerii stagiului militar obligatoriu, circa 73% dintre ei respingînd propunerea organizaţiei pacifiste "Pentru o Elveţie fără armată" (GSsA) ca serviciul militar obligatoriu să fie eliminat şi să se creeze o armată alcătuită din voluntari sau din militari profesionişti.
Numărul deceselor cauzate de arme de foc în Ţara Cantoanelor este de trei la 100.000 de locuitori, destul de mic comparativ cu cel din SUA unde, potrivit statisticilor, este de 10,3 la 100.000 de locuitori. În Europa, Elveţia este a doua ţară, după Finlanda, cu cele mai multe decese cauzate de armele de foc.