Ţara europeană în care bărbaţii acuzaţi de viol scapă de pedeapsă "datorită" mentalităţii juraţilor
O treime dintre tinerii britanici cercetaţi pentru viol nu sunt pedepsiţi niciodată. O dovedesc statisticile, iar presa şi experţii din sistem dau vina pe mentalitatea juraţilor, scrie digi24.ro.
Documentele arată că tinerii între 18 şi 24 de ani scapă mult mai uşor de acuzaţii decât bărbaţii cu vârste de la 25 la 59 de ani.
Există voci care susţin că juraţii au nevoie de un curs pregătitor înainte de a începe deliberările, pentru a modifica mentalitatea potrivit căreia cu cât acuzatul este mai tânăr, cu atât e posibil să fi greşit fără intenţie şi deci, nu ar trebui să primească o pedeapsă aspră pentru viol.
Juriştii susţin că altfel, va fi încurajată violenţa pentru acest segment de vârstă, iar sistemul judiciar va deveni inutil, neputincios.
Tot ei spun că şi victimele violurilor şi ale altor agresiuni sexuale au nevoie de mai multă protecţie şi consiliere, pentru a le da curaj să raporteze abuzurile.
- Marea Britanie cere Uniunii Europene planuri de URGENŢĂ din cauza crizei generate de Brexit
- Şefi din Jandarmeria română, PUŞI SUB ACUZARE după protestul din 10 august
- Profesor de 49 de ani, ARESTAT după ce a violat o elevă de 15 ani
- Un bărbat şi o femeie din Făleşti, reţinuţi de CNA după ce au cerut 17.500 de euro pentru a închide un dosar penal