Ţara în care Apple ar putea pierde drepturile pentru marca iPhone
Apple ar putea pierde marca iPhone în Brazilia, după ce dreptul grupului american asupra brandului a fost contestat de o companie locală, care a înregistrat denumirea încă din 2000, iar în luna decembrie a anului trecut a lansat o gamă de telefoane Android sub numele "iphone".
Compania braziliană IGB Electronics urmează să obţină o decizie favorabilă din partea autorităţilor de reglementare a drepturilor de autor, a declarat o sursă apropiată situaţiei pentru Reuters, scrie portalul Tech Crunch, citat de Mediafax.
Decizia autorităţii de reglementare va fi anunţată la 13 februarie, dată după care Apple o va putea contesta.
IGB Electronics deţine drepturile asupra mărcii din 2000, cu mult înainte ca Apple să înceapă să folosească termenul, însă linia de telefoane Android cu numele "iphone" a fost lansată abia la sfârşitul anului trecut.
Telefonul "iphone" se vinde cu 599 de reali (302 dolari). Compania a arătat, înainte de apariţia informaţiei că va avea parte de o decizie favorabilă, că este dispusă să discute vânzarea drepturilor asupra mărcii către Apple.
IGB ar putea viza un rezultat similar cazului din China în care compania chineză Proview a vândut, după o dispută în instanţă, drepturile asupra mărcii iPad pe piaţa locală pentru 60 de milioane de dolari.
Brazilia este una dintre pieţele importante de creştere pentru iPhone. Directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat anul trecut că vede "o oportunitate uriaşă" în Brazilia, ţară care în multe privinţe are o economie similară celei a Chinei.