Ţara în care banii pot fi SPĂLAŢI legal
Guvernul argentinian a lansat, începând cu 1 iulie, un instrument financiar care poate fi achiziţionat de orice cetăţean, în schimbul dolarilor americani nedeclaraţi pe care îi deţine, într-o încercare de a introduce aceşti bani în economie, relatează Ziare.com.
Deţinerea sau utilizarea valutei americane nedeclarate a fost interzisă în Argentina din 2011, aceasta fiind una dintre măsurile luate de preşedintele argentinian Cristina Fernandez de Kirchner, pentru a limita inflaţia.
Cea mai mare bancă europeană, acuzată de spălare de bani în Argentina
Instrumentul, numit Certificat de Depozit pentru Investiţii (CEDIN) şi emis de Banca Centrală a Argentinei, este destinat încurajării investiţiilor în sectoare economice puternic afectate, cum este cel imobiliar.
În timp ce inflaţia a crescut, argentinienii au acumulat cantităţi mari de valută americană. În prezent, în Argentina, cantitatea totală de dolari americani nedeclaraţi este estimată la aproximativ 160 de miliarde.
O mare parte din această cantitate este deţinută, probabil, de către membrii reţelelor de crimă organizată, traficanţi de droguri şi contrabandişti. Astfel de activităţi sunt din ce în ce mai intense în Argentina. Ţara a fost criticată pentru că nu a aderat la standardele internaţionale privind combaterea spălării de bani.
"Ei (autorităţile - n.r.) speră că certificatele CEDIN vor avea un efect de spălare a banilor ilegali - bani ai organizaţiilor infracţionale", a declarat Robert Shapiro, cofondator al unei firme de consultanţă.
Percheziţii la evazionişti - spălare de bani de 10 milioane de euro
Majoritatea analiştilor sunt de părere ca cetăţenii obişnuiţi nu vor renunţa la preţioşii lor dolari, iar singurii care vor cumpăra noile certificate vor fi cei care au nevoie de un instrument legal pentru a-şi spăla banii.
- Grupare criminală anihilată. Cetăţeni moldoveni, ucraineni şi locuitori ai regiunii transnistrene au spălat 134 de milioane de lei
- Revista presei: Papa Francisc a înfiinţat o comisie specială, care va revizui activităţile Băncii Vaticanului
- O nouă schemă de spălare a banilor prin firme-fantomă, cu implicarea unui agent economic moldovean