Ţara Soarelui Răsare şi-a anunţat lotul pentru Campionatul Mondial din Brazilia
Naţionala Japoniei a devenit a şaptea selecţionată care şi-a anunţat lotul pentru Campionatul Mondial din Brazilia. Selecţionerul Alberto Zaccheroni a anunţat numele celor 23 de jucători pe care se va baza la Mondial, care va debuta peste exact o lună.
Din lotul selecţionerului Alberto Zaccheroni nu lipsesc vedetele Shinji Kagawa, de la Manchester United, Keisuke Honda, de la AC Milan, sau Yuto Nagatomo, de la Inter.
Deşi au fost convocaţi, căpitanul Makoto Hasebe, de la Wolfsburg, şi fundaşul dreapta de la Schalke, Atsuto Uchida, sunt în continuare accidentaţi, însă Zaccheroni speră că cei doi se vor recupera până la startul Cupei Mondiale. Unul dintre cei mai experimentaţi fotbalişti din lotul Japoniei este fostul jucător al formaţiei Wolsfburg, Yoshito Okubo. Acesta va împlini cu trei zile înainte de mondial 31 de ani.
"Okubo este un fotbalist cu experienţă şi are multe calităţi. Chiar dacă are peste 30 de ani, el arată că este încă foarte bine pregătit fizic", a declarat selecţionerul Japoniei, Alberto Zaccheroni.
Japonia face parte din grupa C, alături de Columbia, Coasta de Fildeş şi Grecia. Niponii sunt cotaţi cu şanse mari la calificarea în optimile de finală, performanţă reuşită şi la ediţia de acum patru ani, în Africa de Sud. Japonia va juca primul meci pe 14 iunie, cu reprezentativa Coastei de Fildeş.