Ţărani lăsaţi fără pământuri la Briceni. Oamenii au cerut ajutor de la ministrul Justiției
Peste 450 de locuitori ai satului Drepcăuți, raionul Briceni, nu pot să-şi lucreze propriile pământuri, deoarece au fost date în arendă unui agent economic din Ucraina, fără înștiințarea lor. Oamenii au cerut ajutorul în această problemă ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, care a efectuat astăzi o vizită în acest raion.
În 2013, localnicii din Drepcăuți şi-au dat în arendă terenurile agricole unui fermier din localitate, pentru trei ani. Ulterior, acesta le-a dat în folosință unui agent economic din Ucraina, pentru un termen de zece ani, fără acordul proprietarilor.
"Am încremenit când am aflat că au dat pământul la ucrainean fără ştirea noastră. Ne-au pus sechestru şi pe casă şi pe pământ şi pe tot", a spus o localnică.
"Toată tehnica care a fost în colhoz, toată au trecut-o ei sub Drebozaci, aşa se numeşte firma lor. Tehnica era împărţită la oameni particulari, e cota de avere a oamenilor ei au luat-o şi au dezasamblat-o toată", a explicat un bărbat.
Şi reprezentanţii autorităţilor locale confirmă că oamenii au fost înşelaţi.
"Oamenii au rămas fără tehnică, în caz că doresc să ia cota da avere ei nu au nimic, nici tehnică şi nici pâmânt", a precizat primarul satului Drepcăuți, raionul Briceni, Ghenadie Iocsa.
Păgubiţii şi-au căutat dreptatea în instanţa de judecată, dar deocamdată nu a fost dat vreun verdict. Totodată, oamenii au decis să-i ceară ajutorul ministrului Justiției, Vladimir Cebotari.
"Eu am să formez un grup de lucru în cadrul ministerului Justiţiei care va acumula toate materialele pentru a putea ieşi cu o poziţie clară. Vom monitoriza dosarele de la procuratură şi ne vom implica în limita competenţelor noastre. O să găsim nişte mediatori profesionişti ca să-I pună la masă pe toţi pentru a găsit un numitor comun", a subliniat Cebotari.
În cadrul vizitei în raionul Briceni, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, s-a întâlnit şi cu primari și reprezentanți ai autorităților publice locale. Aceştia au discutat despre mai multe subiecte, inclusiv despre modificările legii cu privire la integritatea funcţionarului public, care vor intra în vigoare în 1 august.