TÂRG CARITABIL LA CĂUŞENI. Locuitorii donează haine şi alte lucruri în stare bună
Locuitorii din oraşul Căuşeni sunt îndemnaţi să aducă la Primărie haine, cărţi şi alte lucruri de care nu mai au nevoie, dar care sunt într-o stare bună. Ulterior, acestea sunt donate nevoiaşilor, în cadrul unui iarmaroc.
Acţiunea face parte din campania "Cu inima deschisă" şi a demarat la iniţiativa primarului.
"Bună ziua, v-am adus şi noi câteva hăinuţe. V-am adus ceva haine pentru băieţii, dar şi ceva pentru cei mai mari. "
De la cărţi şi jucării, până la hăinuţe pentru bebeluşi - de toate puteau fi găsite la târg.
"Avem foarte multe lucruri, pentru copilaşi avem bluziţe. Pentru copii mai mici avem body, de diferite mărimi, forme sau nuanţe."
"Sunt bune, nu-s într-o stare rea. Iaca mi-am luat nişte body-uri am ales pentru fetiţă, pentru micuţa mea de acasă. "
Această femeie a venit să ia câteva haine pentru nepoţii săi.
"Am luat pantalonaşi şi nişte body-uri. Este super, un ajutor la mame care au copii, e bine. Sunt bune hainele, curăţele."
Locuitorii oraşului salută iniţiativa Primăriei.
"Aici tot este calitate şi e mai bine pentru unii care nu au posibilitatea."
"Se poate de ales ce vrei şi de îmbrăcat copiii, e foarte bine că au grijă de popor."
Unele lucruri donate ajung împachetate direct la familiile nevoiaşe. Bunăoară, cei şase copii ai familiei Glodea, din oraşul Căuşeni, au fost îmbrăcaţi din cap până în picioare.
"Mulţumesc primăriei că ne dă aşa un ajutor. Care-s mai bune le îmbrăcăm când ieşim prin centru, restul le purtăm pe acasă", a spus o locuitoare a oraşului Căuşeni, Ludmila Glodea.
Primăria îşi propune să facă din această campanie o frumoasă tradiţie. Iarmarocul ar urma să se desfăşoare în fiecare sâmbătă.
"Vrem ca ani la rând, în centrul oraşului lângă havuz, de la ora 9 până la ora 12 să fie organizat acest iarmaroc", a spus =primarul oraşului Căuşeni, Grigore Repeșciuc.
Campania "Cu inima deschisă" a început acum două săptămâni.
- Mai mulţi gospodari din Căuşeni şi Zaim s-au trezit cu beciurile pline de apă, în urma topirii zăpezii (VIDEO)
- PERICOL într-o pădure din Căuşeni. Au fost descoperite proiectile de artilerie, mine antitanc şi grenade. Geniştii au intervenit imediat (FOTO)
- Business moldovenesc. Un şofer de autocar, prins în timp ce aducea haine prin contrabandă în Chişinău (FOTO)
- Top 5 metode pentru a elimina cutele de pe haine fără un fier de călcat