Târg de Paşte cu blănuri şi lenjerie. Vizitatorii, dezamăgiţi de produsele puse în vânzare (VIDEO)
Ţesături, blănuri şi lenjerie intimă. Toate pot fi găsite la tradiţionalul Târg de Paşte, care a început astăzi la Chişinău. Comercianţii au expus însă mai multe haine, decât ouă, mezeluri şi cozonaci. Primii vizitatori spun că au rămas dezamăgiţi de sortimentul de produse.
Tradiţionalele produse pentru masa de Paşte expuse la târg au putut fi numărate pe degete:
"Pentru Paşte am pregătit multe ouă. Aşteptăm cumpărătorii. Ouăle sunt de la Târnova, Donduşeni"
"Avem cozonaci de casă: cozonacul tradiţional de 800 de grame, de cinci sute de grame, cârlani, iepuraşi, ouă de prepeliţă avem. Preţurile sunt la 60-70-55".
În schimb, comercianţii au expus pe cele mai multe tarabe haine şi bijuterii.
"Anul acesta Paştele este destul de devreme şi cum vedeţi timpul este cam rece. Am hotărât să profităm de această ocazie şi să mai propunem cumpărătorilor să profite de ocazia de a se bucura de reducerile pe care le oferim", a declarat o femeie.
Organizatorii spun că vizitatorii îşi pot umple genţile cu produse tradiţionale moldoveneşti.
"Avem un producător de carne de prepeliţă şi ouă de prepeliţe, ne-am bucurat foarte mult. De asemenea, sunt lactate, brânzeturi. Desigur, au venit companii cu daruri de Paşti", a spus organizatorul expoziţiei.
Vizitatori spun că sortimentul de produse este sărac:
"Sunt mai multe cu haine, ar trebui mai multe produse autohtone".
"Asortimentul era mult mai bogat şi puţin mai ieftin anul trecut".
Târgul se va desfăşura până în 11 aprilie.