Târg ecologic în Capitală. Vânzătorii au expus produse fabricate din materiale naturale sau cultivate fără chimicale
A doua ediţie a Târgului produselor ecologice s-a desfăşurat astăzi în Capitală. Comercianţii au expus produse fabricate din materiale naturale sau cultivate fără chimicale. Evenimentul a adunat sute de adepţi ai modului de viaţă sănătos.
Tot mai mulți oameni din țara noastră încearcă să ducă un mod de viață sănătos. Ei sunt interesați nu doar de sport, ci şi de originea alimentelor pe care le consumă.
"Am adus alimente ecologice cultivate în grădină. Am un soi de dovleac francez. Miere ecologică, oţet natural", a spus o vânzătoare.
La târg au participat producători agricoli din toată țara:
"Este un săpun fabricat acasă. Este produs din uleiuri fără grăsimi animale".
"Este grâu măcinat, ceriale tradiţionale. aşa cum le fabricau strămoşii noştri".
Pentru vizitatorii târgului a fost organizat şi un "teatru gastronomic". Iar cei mai mici au avut ocazia să participe la ateliere tematice.
"Am desenat pe această geantă o floare. O voi purta când voi merge la şcoala muzicală".
"Scopul acestui târg este de a avea un mod de viaţă sănătos", a precizat Daniela Luca, organizatoarea târgului produselor ecologice.
La Târgul produselor ecologice au participat aproximativ 30 de fermieri și organizații neguvernamentale.