Târg expoziţional la Edineţ. De ce au rămas oamenii încântaţi VIDEO
Fermieri, meşteri populari şi designeri vestimentari îşi promovează produsele la Târgul Expoziţional “Augustiniada 2012”, care se desfăşoară în oraşul Edineţ. Evenimentul va dura patru zile, timp în care oamenii vor avea posibilitatea să admire şi să cumpere lucruri originale, produse în Moldova.
Mara Vlădiceanu din Edineţ se trage dintr-o dinastie de meşteri populari. Acum 15 ani a început să confecţioneze haine şi accesorii vestimentare. "Din colecţia nouă este haina aceasta care nu demult am terminat-o şi acum mă specializezi mai mult pe gentuţe pentru că văd că nu prea sunt astfel de colecţii", spune Mara.
Dorel Bezniuc din satul Corlăteni, Râşcani, creşte aproximativ 1000 de iepuri şi a adus la târg câteva specii. "Aici am adus iepuri de rasa “California”, “Noua Zeelandă” şi rasa “Şâşâla” sovietică", afirmă Dorel.
La târg au participat meşteri populari din mai multe localităţi. Ei şi-au etalat creaţiile din lut şi lemn, care costă între 50 şi 400 de lei. "Promovăm modul sănătos de viaţă. Am obosit să tot vorbim despre faptul cât de periculoase sunt vasele din plastic", spune Valentina Costicean, meşter popular din Edineţ.
Cei care au trecut prin târg au rămas încântaţi de lucrurile expuse:
"De ce m-am oprit aici? Pentru că îmi plac lucrurile individuale, care nu se repetă. Piaţa acum este încărcată cu lucruri cam toate la fel."
"Lucrurile acestea din lut sunt foarte interesante. Ne-a fost interesant. Nu sunt foarte scumpe."
Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, în parteneriat cu Primăria oraşului Edineţ. "Este un târg expoziţie cu statut universal. Scopul a fost să creăm o suprafaţă unde s-ar putea întâlni consumatorul cu producătorul", spune Ina Stanciu, director filiala Edinet a CCI.
Târgul se desfăşoară în perioada 30 august - 2 septembrie.