Târgul cadourilor de Paşte va fi inaugurat astăzi
Embed:
Tradiţia cadourilor de Paşte a adunat mai mulţi agenţi economici din ţară la un târg specializat. Expoziţia se deschide astăzi la Moldexpo şi va dura patru zile.
Astfel, oaspeţii vor putea beneficia de gamă largă de daruri pentru cei dragi, dar şi de alte produse sau mărfuri pentru sărbătorile pascale. Potrivit organizatorilor, vor fi expuse spre vânzare produse alimentare, de cofetărie, băuturi alcoolice şi nealcoolice, dar şi suvenire, jucării pentru copii, articole vestimentare, încălţăminte, giuvaiere sau bijuterii.
Gospodinele vor putea găsi totul pentru întreţinerea casei, iar cei pasionaţi de grădinărie - material semincer, flori, pomi fructiferi şi plante decorative.