Târgul de Crăciun și-a deschis porțile pentru aproape 1.000 de copii, inclusiv din regiunea transnistreană (FOTO)
Sărbătorile de iarnă au venit mai devreme pentru sute de elevi de la școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Târgul de Crăciun din Chișinău, organizat în stil european la inițiativa premierului Pavel Filip pentru al doilea an consecutiv, și-a deschis larg ușile pentru ei chiar în primele zile de la inaugurare.
Micuții de la liceul Mihai Eminescu din Dubăsari se distrează la caruselul venețian și Roata Panoramică, admirând de la înălțime priveliștea extraordinară pe care o oferă Târgul de Crăciun. Cei mai curajoși au urcat pe patine pentru prima oară, apoi toți au mers în vizită la Moș Crăciun, care le-a oferit daruri după ce micuții l-au impresionat cu poezii și cântece pegătite special pentru această ocazie.
Distracția elevilor este gratuită, fiind asigurată de către Guvernul Republicii Moldova.
Magia sărbătorilor de iarnă a fost simțită și de elevii de la liceul Alexandru cel Bun din Bender, care de dimineață au luat drumul spre Târgul de Crăciun. În pofida frigului care i-a pișcat de obraji, copiii s-au distrat la Roata Panoramică, și-au încălțat patinele și s-au dat pe gheață, ca la final să stea la sfat cu cel mai darnic Moș din lume.
Până în data de 14 ianuarie, zilnic, de la ora 10:00 și până la 22:00, orășelul de iarnă așteaptă familiile din țară și cele revenite de peste hotare, pentru a le oferi clipe de neuitat în cele 7 zone tematice.
Peste 7.000 de copii dezavantajați din toate colțurile țării, inclusiv micuți din internate sau instituții pentru copii cu nevoi speciale, dar și cei din regiunea transnistreană, vor vizita Târgul de Crăciun cu susținerea Guvernului Republicii Moldova.
Ei vor fi oaspeți speciali, pentru a trăi experiența unică a sărbătorilor și a se bucura de emoții, colinde și tradiții europene.