Târgul de Paşti din acest an a dezamăgit mai mulţi vizitatori. "E prea sărăcăcios"
Târgul cadourilor de Paşte, care se desfăşoară în aceste zile în capitală, a ajuns la cea de a treia ediţie. Cozonaci, pască, dulciuri şi multe alte produse pot fi găsite aici. Chiar dacă la târg participă peste 30 de agenţi economici, unii cumpărători susţin că sortimentul de mărfuri este mai sărăcăcios decât în anii precedenţi.
Preţurile la cozonac şi pască sunt la fel ca şi în magazinele din Capitală, cel mai mic fiind de 20 de lei pentru o bucată. Vânzătorii speră însă să-i ademenească pe cumpărători cu produse coapte după nişte reţete inedite.
"Avem anul acesta un produs nou. Este cozonacul delicios, iarăşi după o reţetă foarte gustoasă. Acesta este cu gem de vişină. Inspirat din satul Lozova", a spus Octavian Barbăroşie, manager patiserie.
Cei care au venit la târg au avut ocazia să înveţe gratis tehnica încondeierii ouălor. La expoziţie se vând şi lumânări sculptate manual după o tehnică germană. O lucrare costă între 50 şi 150 de lei, iar aceste lumânări în formă de iepuraşi sunt cele mai solicitate de cumpărători.
Cu toate acestea, oamenii spun că au avut aşteptări mai mari de la organizatorii târgului.
"Până acum am reuşit să cumpărăm numai dulciuri şi o ruladă. Mai sărac ca anul trecut. Foarte puţin ce am găsit", spune o cumpărătoare.
"Căutăm cadouri de Paşte. Cadouri pentru copii, bomboane. Cozonac, pască. Preţurile sunt ca şi în anul trecut", a zis o vizitatoare a târgului.
Târgul se va desfăşura până pe 19 aprilie.