Târgul pentru milionari, organizat anual la Moscova, a ajuns la cea de-a şasea ediţie
Pentru că au foarte mulţi milionari, ruşii au pus la cale şi un târg al oamenilor cu buzunarele pline. Festivalul milionarilor a ajuns la cea de-a şasea ediţie. Atracţia de anul acesta este cu siguranţă cratiţa de aur, cu mânere încrustate cu 270 de diamante, la un preţ de aproximativ 150 de mii de euro.
La târg se pot admira şi cumpăra cele mai performante maşini de lux, yahturi, bijuterii dar şi obiecte de uz casnic pentru gospodine pretenţioase! Astăzi este ultima zi când magnaţii îşi pot procura cele mai neobişnuite obiecte de lux. Preţul biletului de intrare este de 60 de dolari. Unii participanţi s-au plâns că suma prea mică permite accesul a prea multă lume la târg.
Evenimentul este organizat într- un centru comercial din Moscova şi se încheie astăzi.