Ţări în care nu există impozit pe venit
Impozitele pe venit sunt o sursă imensă de încasări pentru guvernele din toată lumea, iar dezbaterile pe tema taxelor sunt un subiect fierbinte în campania prezidenţială din Statele Unite. Există însă şi câteva ţări unde poţi fi 100% sigur că nu vei plăti niciun impozit pe venit, scrie Money.ro.
Iată o listă cu cinci ţări în care nu se aplică taxe pe veniturile personale, realizată în urma unui studiu al KPMG efectuat în 96 de ţări.
1. Emiratele Arabe Unite
În Emiratele Arabe sunt printre cele mai mari venituri pe cap de locuitor din lume, fără să fie aplicat niciun impozit pe venit. În loc să încaseze venituri din impozite, ţara, care este printre primii trei exportatori de petrol la nivel global, se bazează pe taxele aplicate companiilor petroliere, care dau statului până la 55% din încasări. Băncile străine plătesc circa 20%.
Angajaţii expatriaţi nu plătesc asigurări sociale în Emiratele Arabe, însă cei care au cetăţenie contribuie lunar cu 5% din venituri la aceste asigurări. Alte taxe indirecte includ taxele municipale, taxele rutiere şi cele pe proprietate. Emiratele Arabe percep, de asemenea, o taxă de 50% pe băuturile alcoolice.
2. Qatar
Anul acesta, Qatar a devenit cea mai bogată ţară din lume, cu un PIB pe cap de locuitor de peste 88.000 de dolari, potrivit Forbes. Bazându-şi încasările pe rezervele sale naturale de gaze – pe locul 3 în lume ca mărime, Qatar a investit masiv în infrastructură pentru a exporta acest produs. Ţara nu percepe impozite pe veniturile personale, dividende, redevenţe, profituri, proprietate şi câştiguri de capital. Localnicii trebuie, însă, să plătească 5% din venituri pentru asigurări sociale, în timp ce angajatorii plătesc 10%.
Guvernul are în plan introducerea unei taxe pe valoare adăugată, pentru a-şi mări încasările. Alte taxe indirecte includ un procent de 5% aplicat bunurilor importate.
3. Oman
Ca majoritatea ţărilor vecinilor săi din Orientul Mijlociu, Oman îşi obţine cele mai mari venituri din ţiţei. În aprilie, încasările ţării din petrol au crescut cu 35%, la 8.49 miliarde de dolari, ajungând, astfel, ca 71% din încasările totale ale Omanului să se bazeze pe petrol. Deşi nu se aplică nicio taxă pe venit, locuitorii Omanului trebuie să plătească 6.5% din salariul lunar pentru asigurările sociale. De asemenea, se aplică o taxă de timbru de 3% la cumpărarea unei proprietăţi.
4. Kuweit
Kuweit este a şasea ţară exportatoare de petrol din lume, încasările sale din industria petrolieră fiind de 63.5 miliarde de dolari între lunile aprilie şi noiembrie 2011 şi alcătuind, astfel, 95% din încasările totale ale statului în acea perioadă. Ca şi în celelalte cazuri prezentate mai sus, localnicii plătesc asigurări sociale, în acest caz fiind de 7.5% din salariul lunar. Angajatorii plătesc 11%.
Deşi se numără printre cele mai bogate ţări din lume, Kuweit se confruntă cu greve şi proteste ale angajaţilor, care îşi doresc salarii mai mari. Acest lucru a dus la o creştere a salariilor cu 25%. FMI a avertizat, însă, că o asemenea cheltuială ar putea afecta stabilitatea finanţelor publice ale Kuweitului. Ţara a trecut prin multe conflicte politice, schimbând patru Parlamente în ultimii şase ani, din cauza nivelului ridicat de corupţie. FMI a recomandat Kuweitului să introducă TVA şi un sistem eficient de încasare a taxelor.
5. Bahamas
Printre cele mai bogate ţări din Caraibe, Bahamas şi economia sa depind în mare parte de turism.
Circa 70% din încasările la Bugetul de stat vin din taxe pe bunurile importate. Deşi nu există impozit pe venit, angajaţii plătesc 3.9% din salariu (până la limita maximă de 26.000 de dolari pe an) pentru o formă de asigurare socială numită "Asigurarea Naţională". Şi angajatorii contribuie la această asigurare, plătind 5.9% din salariul unui angajat.
Ţara mai are şi o taxă pe proprietate de 1%. În ciuda prosperităţii sale, Bahamas are o rată a şomajului de 15%, iar partidele politice se luptă pe obţinerea proiectelor de exploatare petrolieră din apele teritoriale.