Tarifele la gaze s-ar putea majora de trei-patru ori. Autorităţile nu au negociat prelungirea contractului cu Gazprom
Tarifele la gazele naturale pentru consumatorii finali ar putea să crească de trei-patru ori, dacă autorităţile nu vor reuşi să negocieze prelungirea contractului cu Gazprom, care expiră la sfârşitul acestei luni.
De aceasta părere este preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon. El a declarat că actuala guvernare a întârziat să ajungă la o înţelegere cu privire la menţinerea tarifului actual.
"Kozak trebuia convins. Trebuiau să zboare la Moscova împreună cu el, să ceară un loc acolo. Nu contează, preşedintele ţării, prim-ministrul. Ei trebuiau să ajungă cu el la Moscova, să stea acolo o lună şi jumătate pentru a ajunge la o înţelegere. Cel mai optimist scenariu este ca tariful să crească doar cu 35%, iar cel pesimist este ca Gazprom nu va prelungi contractul, atunci preţul pentru noi va fi cel de piaţă - 800-900 de dolari pentru o mie de metri cubi.", a spus Igor Dodon, președintele PSRM.
Preşedintele şi premierul nu au comentat, deocamdată, declaraţiile lui Igor Dodon. Recent, şeful statului, Maia Sandu, a dat de înţeles că Guvernul ar trebui să aştepte rezultatul negocierilor dintre Moldovagaz şi Gazprom, aşa cum prevede legea.
De cealaltă parte, vicepremierul Andrei Spînu a declarat că executivul ar putea să se implice în discuții în perioada următoare. Acesta a mai precizat că, în cazul unei majorări a tarifelor, Guvernul se va gândi la un suport pentru cetăţeni.
Moldovagaz a anunţat că negocierile cu Gazprom sunt la etapa finală şi va propune în această toamnă ANRE majorarea tarifului mediu cu 35 la sută pentru consumatorii finali. La bursele europene, cotaţia gazului a început să crească în primele zile din septembrie și ajuns deja la un nivel record. O mie de metri cubi de metan costă 950 de dolari la bursa ICE Futures.