„Țările noastre și lumea întreagă vor suferi în cazul unei confruntări”. Joe Biden și Xi Jinping au discutat la telefon
Joe Biden și Xi Jinping au vorbit pentru prima oară în ultimele șapte luni, au anunțat Casa Albă și presa de stat chineză, vineri.
Cei doi lideri au discutat, în cadrul unui apel telefonic de 90 de minute inițiat de președintele american, despre nevoia de a evita situația în care rivalitatea dintre cele două puteri degenerează în conflict deschis, relatează BBC, citată de digi24.ro.
Este vorba de prima convorbire telefonică între președintele american și liderul chinez din ultimele șapte luni. Ultima oară, cei doi lideri au discutat în luna februarie.
Un comunicat al Casei Albe a precizat că Biden și Xi au avut „o discuție largă, strategică” care a inclus domenii în care interesele chineze și cele americane sunt convergente sau divergente.
Conform unui oficial american, conversația s-a concentrat pe probleme economice, probleme legate de schimbările climatice și probleme legate de pandemia de coronavirus.
„Cele două ţări ale noastre şi lumea întreagă vor suferi în cazul unei confruntări între China și SUA”, i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden.
„Viitorul şi soarta lumii depind de capacitatea Chinei şi a Statelor Unite de a-şi gestiona bine relaţiile. Aceasta este întrebarea secolului, la care ţările noastre vor trebui să răspundă”, a continuat Xi Jinping.
Lista dezacordurilor bilaterale este lungă şi în creştere. Pe lângă comerţ, există şi problema Taiwanului, coronavirusul, situaţia grupului etnic al uigurilor în regiunea Xinjiang (nord-vestul Chinei) sau lupta pentru influenţă a celor două ţări în Marea Chinei de Sud.
La rândul său, Joe Biden a precizat că SUA doresc „ca dinamica să rămână concurenţială”, dar că situaţia nu trebuie să degenereze „spre un conflict neprevăzut”.