"Tata aruncă bomba şi merge la închisoare!" E INADMISIBIL cum învață refugiații franceza la Bruxelles
Refugiaţii sirieni şi irakieni care învaţă limba franceză la Bruxelles citesc în manuale expresii ca "Tata aruncă o bombă şi merge la închisoare" sau "El îmi arată bomba şi închisoarea".
Deşi manualele sunt utilizate de aproximativ trei ani, gafa nu a fost sesizată până acum deoarece refugiaţii nu cunosc limba. Aberaţia a fost semnalată de un asistent social care îi ajută să-şi facă temele pe imigranţii care urmează cursul Erasmus Center din Anderlecht, scrie Mediafax.
Catherine Lemaire a postat frazele controvesate pe contul său de Facebook, exprimându-şi stupefacţia în privinţa celor care au aprobat manualul: "sunt oare conştienţi că este vorba despre este un material educativ conceput pentru a promova integrarea acestor oameni?" Reacţia pe reţelele de socializare a fost unanimă: "Inadmisibil".
Potrivit lui Erasmus, este o "greşeală regretabilă". Bernard Delécluse, director Centrului, a dat asigurări că frazele incriminate vor fi sterse din manual, recunoscând că atunci când aceste texte au fost redactate nu au fost şi verificate. Autorităţile au cerut o anchetă în acest caz.