Taţii se vor juca cu bebeluşii, iar mamele vor face politică. Legea adoptată de Parlament
Proaspeţii tătici vor avea mai mult timp să stea lângă bebeluşi în primele lor zile de viaţă. Deputaţii s-au gândit să le vină în ajutor şi au adoptat, în lectură finală, un proiect de lege, care include şi această prevedere.
Este vorba despre acordarea a două săptămâni de concediu paternal, după naşterea copilului. Pentru a beneficia de acest drept, bărbaţii vor trebui să depună o cerere la angajator, în primele 56 de zile de la apariţia micuţului pe lume, care va fi însoţită de certificatul de naştere al acestuia.
Concediul paternal va fi plătit din fondul asigurărilor sociale, iar indemnizaţia nu poate fi mai mică decât valoarea salariului mediu lunar.
Acelaşi proiect de lege, privind asigurarea Egalităţii de gen, mai prevede ca 40 la sută din componenţa Guvernului şi Biroului Permanent să fie femei. Această cotă va fi obligatorie şi pentru listele electorale.
În cazul în care nu va fi respectată, concurenţii electorali vor fi excluşi din cursă. Asigurarea egalităţii de gen reprezintă un angajament asumat de ţara noastră în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.