"Tatuajul magnetic", tehnologia de la Nokia care va înlocui tonul de apel
Telefoanele mobile ar putea deveni mult mai discrete dacă ideea celor de la Nokia va fi îmbrăţişată de utilizatori. Astfel, în locul tonurilor de apel uneori stridente şi deranjante pentru cei din jur, cei care folosesc telefoane mobile vor fi avertizaţi că sunt căutaţi printr-o simplă gâdilătură la nivelul pielii, potrivit Daily Mail, citat de gandul.info.
Nokia a aplicat pentru brevetarea unei noi tehnologii prin care un tatuaj magnetic transmite posesorilor de telefoane un "mesaj tactil" atunci când le va suna mobilul sau vor primi un mesaj. Materialul magnetic de sub piele va reacţiona la semnalul transmis de telefon, iar "mesajele" vor fi diferite dacă utilizatorul primeşte un apel, un SMS sau este anunţat că bateria se va termina în scurt timp.
Celor care vor dori să utilizeze această tehnologie li se va introduce pe sub piele o cerneală specială care se va dispersa şi va forma o imagine. Tatuajul proaspăt creat va deveni "funcţional" imediat ce pielea se va vindeca.
Rămâne de văzut dacă posesorii telefoanelor mobile vor fi deschişi la îmbrăţişeze acestă metodă inovatoare.