Taur de 400 de kilograme, scăpat prin oraş. Ce s-a întâmplat când animalul speriat a ajuns pe şosea
Un taur de peste 400 de kilograme, adus la abator pentru sacrificare, a fost scăpat în momentul în care era scos din maşina proprietarului, animalul, speriat şi agitat, luând-o la goană pe străzile municipiului Focşani, România, fiind prins după câteva zeci de minute, scrie Mediafax.
"Animalul a scăpat în momentul în care era manevrat de către proprietar şi de angajaţii abatorului pentru a fi dus în abator. Fiind speriat, angajaţii abatorului nu l-au mai putut controla şi l-au scăpat. S-a sunat apoi la 112 şi am pornit în căutarea lui, pentru a-l tranchiliza şi a-l duce în abator", a declarat medicul veterinari Adrian Moscu.
Sursa citată a adăugat că animalul a fost găsit după câteva zeci de minute de la primirea apelului la 112 în zona Spitalului Judeţean "Sfîntul Pantelimon" din Focşani, la peste un kilometru de locul în care a scăpat animalul.
"Era un animal speriat, agitat, pe străzile unui oraş. Din fericire, vremea este ploioasă, iar pe străzi nu era foarte multă lume. L-am găsit la circa 1.000 de metri după aproximativ jumătate de oră, l-am tranchilizat, fiind transportat apoi la abator, fără a produce probleme", a mai spus medicul veterinar Adrian Moscu.
După ce a scăpat din apropierea abatorului la care fusese adus pentru sacrificare, taurul a pornit pe şoseaua de centură a Focsaniului. Martorii susţin că, la un moment dat, în spatele animalului care mergea pe şosea se formase o coloană de maşini. A mers circa jumătate din traseul parcurs în libertate pe şoseaua de centură a Focşaniului, apoi a ajuns în apropierea Spitalului Judeţean "Sfântul Pantelimon" din Focşani, unde a fost observat de angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea.
Medicul veterinar a adăugat că, după ce a fost reperat, în apropierea Spitalului Judeţean, animalul a fost tranchilizat, conform procedurilor în vigoare. Potrivit medicului, operaţiunea a decurs fără incidente, după ce a fost tranchilizat animalul fiind transportat la abator, unde urmează să fie sacrificat.
Incidentul s-a petrecut la o zi după ce un alt taur a alergat liber pe câmpul ce leagă localitatea Mândreşti de Focşani. Un medic veterinar şi angajaţii DSV însoţiţi de jandarmi au reuşit să imobilizeze taurul aflat în apropierea oraşului, iar după ce l-au tranchilizat, l-au urcat într-o maşină de transport animale şi l-au dus înapoi la abatorul din apropierea cartierului Mândreşti, de unde scăpase.
Specialiştii veterinari îi atenţionează pe proprietarii de abatoare că în perioadele caniculare animalele sunt extrem de agitate şi pot deveni de necontrolat.