Taxe vamale suplimentare. SUA impun tarife de 25% unor produse din China
Războiul comercial declanşat de Statele Unite intră într-o nouă etapă: Washingtonul a impus taxe vamale suplimentare de 25 la sută pe importuri din China evaluate la 34 de miliarde de dolari.
Decizia, care a intrat deja în vigoare, va fi urmată de măsuri similare ale Chinei, care a anunţat anterior că va riposta proporţional la orice majorare a tarifelor.
Escaladarea războiului comercial dintre cei doi giganţi va afecta atât industriile celor două ţări, cât şi economia mondială, sunt de părere experţii. Primele care vor reacţiona vor fi bursele internaţionale, apoi efectele se vor resimţi în preţurile produselor la raft. Efectele de durată vor fi reducerea producţiei, relocarea acesteia şi pierderea de locuri de muncă, susţin analiştii economici.