Taximetrist şi proxenet în acelaşi timp. Propunea masaj erotic tinerelor şi le exploata sexual
Un bărbat din Hânceşti, suspectat de trafic de copii și proxenetism, a fost reţinut de către poliţie. El are 24 de ani şi lucrează ca taximetrist în Capitală. Poliţiştii i-au pus cătuşele pentru că ar fi racolat, transportat și exploatat sexual cinci tinere din raioanele Hâncești, Strășeni, Călărași și municipiul Chișinău.
Ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane susţin că încă de la începutul anului au aflat despre "activităţile" bărbatului, care ademenea tinere din toate raionele țării, le propunea masaj erotic, iar în final le exploata sexual într-un apartament din sectorul Buiucani al Capitalei. El a povestit că fetele erau răsplătite cu câte 600 de lei pentru o oră.
Potrivit poliţiştilor, tânărul le propunea fetelor un salariu bun, însă le achita doar un apartament închiriat, le lua actele și le impunea să presteze servicii sexuale. Inițial fetele plasau anunțuri pe internet despre prestarea masajului erotic. După ce clienții le contactau, acestea erau impuse să se prostitueze. Una dintre fete spune că avea de la doi la cinci clienţi pe zi. Suspectul urmărea aceste acțiuni, ridica banii și le dădea fetelor doar câteva zeci de procente din sumă. Poliția a mai stabilit că, două dintre cele cinci fete exploatate erau minore.
Astfel, bărbatul s-a ales cu un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 12 ani de închisoare. Poliţiştii caută şi alţi complici la aceste acţiuni.
Social