Te va UIMI! Cum arată cea mai aglomerată zonă din galaxia noastră (FOTO)
Această fotografie realizată de Telescopul Spațial Hubble surprinde Roiul Arches, cel mai dens roi stelar din galaxia noastră, Calea Lactee, scrie Realitatea.
Această zonă de "trafic stelar intens" este localizată la aproximativ 25.000 de ani lumină de Pământ în constelația Sagittarius (Săgetător), în apropierea "inimii" Căii Lactee, scrie Agerpres. La fel ca și vecinul său, Roiul Quintuplet, Roiul Arches este o structură astronomică relativ tânără, cu o vârstă estimată între 2 și 4 milioane de ani.
Roiul Arches este atât de dens încât într-o regiune cu raza egală cu distanța dintre Soare și cea mai apropiată stea, Proxima Centauri (aflată la 4,2 ani lumină de Soare), se află peste 100.000 de stele!
Cel puțin 150 de stele din acest roi se numără printre cele mai strălucitoare observate vreodată în galaxia noastră. Aceste stele sunt extrem de strălucitoare și de masive și, prin urmare, au o durată de viață redusă (în timp cosmologic), de doar câteva milioane de ani, până își vor epuiza combustibilul folosit în reacțiile nucleare. Apoi, aceste stele vor intra în faza de supernovă, vor exploda, iar această zonă a Căii Lactee va deveni, pentru o scurtă perioadă de timp, cea mai strălucitoare parte din Univers.
Ținând cont de durata relativ mică de viață a stelelor din acest roi, norii de gaz cosmic dintre aceste stele conțin o cantitate neobișnuit de mare de elemente chimice grele, produse de generațiile anterioare de stele care au explodat deja în supernove.
Deși este foarte strălucitor, Roiul Arches nu poate fi văzut cu ochiul liber. Lumina vizibilă provenită de la acest roi este complet mascată de norii gigantici de gaze cosmice din această regiune a spațiului. Pentru a putea observa acest roi, astronomii folosesc instrumente care pot detecta lumina în spectrul infraroșu, al razelor-X și în bandă radio, singurele tipuri de lungimi de undă care pot penetra acești nori de gaz. În imaginea prezentată, Roiul Arches este vizibil în spectrul infraroșu al luminii.