Te vaccinezi împotriva COVID şi câştigi. 24 de moldoveni s-au ales cu premii de până la 50 000 de lei
Weekendul trecut, în cadrul Festivalului Etnocultural de la Taraclia, a avut loc a doua etapă a "Loteriei Vaccinării". 24 de premii de până la 50.000 de lei au fost extrase pentru cei care au fost imunizaţi cu cel puţin o doză în perioada 20-29 octombrie. Toate cele 24 de premii au fost extrase de câștigătorul primei etape de vaccinare, Petr Marinov. Anume el a fost primul câştigător al premiului de 50.000 de lei.
"Această sumă, de 50 000 de lei, poate fi comparată cu un salariu anual. În primul rând, acesta este un stimul pentru te vaccina. Nu este nimic înspăimântător, este necesar să te vaccinezi şi e doar o chestiune de timp. Pentru sănătate - este necesar", a spus Petr Marinov.
Alte 24 de persoane care au fost vaccinate la unul dintre Centrele Medicale din raionul Taraclia au câștigat premii bănești. 20 de persoane au primit câte 1.000 de lei, trei norocoşi s-au ales cu câte 10.000 de lei, iar premiul mare, de 50.000 de lei, i-a revenit lui Ivan Arabadji.
Președintele raionului Taraclia a remarcat creşterea ratei de vaccinare.
"Nu în zadar am decis să organizăm a doua etapă a Loteriei Vaccinării, alături de o companie națională care a răspuns afirmativ propunerii noastre. Și nu doar pentru ca cineva să câștige bani, ci pentru a-şi păstra sănătatea, a celor dragi și a celor din jur. Vreau să le mulțumesc pentru că au fost receptivi și împreună cu ei organizăm următoarea rundă a acestei loterii. După cum știți, suma totală a Loteriei Vaccinării este de 400.000 de lei. Dar vreau să repet că nu e vorba de bani, ci de sănătatea fiecăruia dintre noi", a declarat Ivan Paslari, preşedintele raionului Taraclia.
Plamen Milanov, directorul companiei care a organizat loteria de vaccinare, a accentuat importanța unor astfel de campanii de stimulare a creșterii ratei de imunizare.
"Suntem foarte mulțumiți de progresul acestei campanii. Mă bucur să fiu prezent la acest eveniment frumos. Mă bucur foarte mult că în această zi am ales al doilea grup de 24 de persoane – câștigători ai Loteriei Vaccinării. Sper ca următoarele 20 de zile ale campaniei noastre să aibă și mai mult succes. Cred că din moment ce am reușit aproape să dublăm numărul persoanelor imunizate în raionul Taraclia, acesta este deja un succes", a precizat Plamen Milanov.
Următoarele două etape ale Loteriei Vaccinării sunt programate până în 18 noiembrie. Pentru a participa la tragerea la sorți, trebuie să faceți cel puțin o doză de vaccin la unul dintre Centrele medicale de vaccinare din raionul Taraclia. Fiecare dintre etape include 24 de premii bănești - 20 de premii câte 1.000 de lei, 3 premii - câte 10.000 de lei și premiul mare de 50.000 de lei. Partenerul privat al Loteriei Naționale a alocat pentru această campanie peste 400.000 de lei.