"Team Canada" a câştigat turneul de hochei Cupa Spengler
"Team Canada" a câştigat turneul de hochei Cupa Spengler. Formată din jucătorii canadieni legitimați la cluburi din Europa, echipa "țării frunzei de arțar" a dispus în finală cu 5-2 de gruparea elveţiană Hockey-Club Lugano.
Prima repriză a fost echilibrată şi s-a terminat cu 1-1. Canadienii au decis soarta meciului în repriza secundă pe care au câștigat-o cu 3-0.
"Team Canada" a cucerit această competiţie pentru a 14-a oară. Cupa Spengler este cel mai vechi turneu internațional de hochei din lume şi se desfăşoară anual în luna decembrie, începând din 1923.
Tradiţional la turneu participă clubul de hochei Davos, echipa din oraşul-gazdă, şi "Team Canada".
Restul cluburilor sunt invitate la discreţia organizatorilor.
Competiţia poartă numele lui Karl Spengler, medic care de-a lungul vieţii a excelat în lupta contra tuberculozei.