Teheranul critică "extremismul" Uniunii Europene faţă de Iran
FOTO: antena3.ro
Şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, critică "extremismul" de care, în opinia lui, dau dovadă ţările Uniunii Europene (UE) faţă de Iran, informează agerpres.ro.
"Pentru a menţine SUA în acordul asupra programului nuclear iranian, ţările europene dau dovadă de extremism şi aceasta va dăuna în cele din urmă politicii Europei", a declarat Zarif într-un interviu publicat luni în cotidianul reformist Etemad, cu numai câteva ore înainte de o întrevedere, la Teheran, cu omologul său francez.
Zarif urmează să aibă la mijlocul zilei de luni o întrevedere cu ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian. Acesta intenţionează să-i ceară Iranului garanţii împotriva programului său balistic şi ambiţiilor sale regionale, pentru a încerca să salveze acordul din 2015 asupra programului nuclear iranian, din care SUA ameninţă să se retragă.
Însă, "orice acţiune pentru a mulţumi partea care a încălcat cel mai mult acordul nuclear este inutilă", a atenţionat Zarif în interviul pentru Etemad.
"La ora actuală, două grupuri au încălcat acordul nuclear: SUA şi europenii. Americanii din cauza politicii Washingtonului, iar europenii din cauza politicii SUA", a spus el. "Europenii, din cauza politicii SUA, nu au putut să-şi respecte angajamentele, în special în domeniul bancar. În consecinţă, aceste două grupuri nu sunt în situaţia de a fixa condiţii pentru ţara care şi-a respectat în totalitate angajamentele", a adăugat ministrul iranian.
În timp ce Parisul acuză Iranul că vizează poziţii de "hegemonie" în Orientul Mijlociu şi cel Apropiat, Zarif a amintit de nemulţumirile Iranului la adresa Occidentului şi i-a atenţionat pe europeni.
El a denunţat sprijinul adus Occidentului pentru Irak şi împotriva Iranului în timpul războiului în care s-au confruntat cele două ţări în perioada 1980-1988, precum şi sprijinul politic şi militar pe care îl acordă astăzi SUA, Franţa şi Marea Britanie "agresorului" Arabia Saudită în Yemen.