Tehnică agricolă pe marginea traseelor! Fermierii nemulţumiţi ies la PROTESTE
Fermierii din întreaga țară se pregătesc pentru a ieși în stradă. Vineri, 27.03.2015, începând cu ora 10.00 pe întreg teritoriul R.Moldova vor fi organizate acțiuni de protest ale fermierilor cu scoaterea tehnicii agricole pe acostamentul traseelor rutiere.
Decizia dată a fost adoptată de către Federația Națională a Fermierilor, Uniunea republicană Uniagroprotect, Federația Agroinform și Asociația Moldova-Fruct ca urmare a lipsei de acțiuni eficiente din partea autorităților statului pentru soluționarea problemelor dificile cu care se confruntă fermierii și reacției la propunerile înaintate pentru depășirea situației create în sectorul agricol.
Principalele cerințe înaintate de către organizațiile reprezentative ale fermierilor sunt:
1. Majorarea Fondului de subvenționare a agriculturii pentru anul 2015 la o valoare nu mai mică de 1.200.000.000 de lei.
2. Păstrarea cotei TVA de 8 % la producția agricolă.
3. Promovarea și adoptarea în Parlament a modificărilor la legea cu privire la piața produselor petroliere.
4. Începerea cît mai curînd a finanțătii proiectelor investiționale în agricultură din creditul polonez la o dobîndă nu mai mare de 1 %.
5. Asigurarea creditării în agricultură la dobînzi mici.
6. Achitarea în regim de urgență a datoriilor acumulate de către stat față de agricultori în a anul 2014 la plata subvențiilor și compensațiilor pentru strugurii și merele livrate la procesare și pierderilor suportate în urma înghețurilor din luna octombrie 2014, care au compromis recolta de mere.
Organizatorii acțiunilor de protest fac apel către toți fermierii să participe activ la acestă măsură de apărare a drepturilor lor legale și intereselor economice și sociale.
Totodată, solicită Ministerului Afacerilor Interne să intervină pentru a supraveghea și asigura respectarea ordinii publice în locurile desfășurării acțiunilor de protest.