Tehnologiile expuse la Moldagroteh-2011 nu sunt pe buzunarul fermierilor
Oferta este. Cererea nu e clară. De la motocultoare de 10 mii de euro până la tractoare multifuncţionale de aproape 200 de mii de euro. Utilaje agrotehnice dintre cele mai diferite au fost prezentate, astăzi, la inaugurarea celei mai importante expoziţii specializate în tehnologii agricole din ţara noastră - "Moldagroteh-2011".
La festivitatea de deschidere a expoziţiei a participat şi premierul Vlad Filat. După ce a inspectat standurile şi tehnica agricolă expusă, primul ministru a constatat că maşinile agricole nu sunt după buzunarul fermierilor din Moldova.
"Din păcate aceasta este trista realitate. Costurile care trebuie să fie suportate pentru achiziţionarea acestor tehnologii, mă refer la complexitatea lor, nu doar la echipament, nu sunt pe măsura capacităţii agricultorilor, însă un şir de proiecte care au fost iniţiate pentru subvenţionare, reprezintă un început", a declarat premierul.
În condiţiile în care, în 2011, fermierii nu vor fi subvenţionaţi pentru achiziţionarea tehnicii agricole, mulţi producători agricoli preferă să cumpere utilaje mai mici. Cei mai mulţi fermierii spun că le-ar plăcea să investească în tehnica agricolă, dar preţurile afişate le cam taie din elan.
Expoziţia va dura până sâmbătă, 6 martie. Organizatorii estimează că la eveniment vor veni circa 6.000 de vizitatori. Din 2010, expoziţia Moldagrotech se desfăşoară de două ori pe an - primăvara şi toamna.