Telefonia mobilă, mai solicitată decât cea fixă. Vezi în ce ţări sună cel mai des moldovenii
Telefoanele mobile au devenit indispensabile vieţii cotidiene a moldovenilor. O arată datele statistice. Astfel, telefonia mobilă a devenit mai solicitată decât cea fixă, atât pentru apelurile locale, cât şi pentru cele internaţionale.
Autorităţile explică această tendinţă prin micşorarea, în ultimii ani, a tarifelor la telefonia mobilă. "Este cert că începând cu anul 2010, cetăţenii încep a vorbi cu mult mai mult în reţelele de telefonie mobilă pe plan naţional şi pe plan internaţional, ceea ce arată că, în principiu, preţurile pentru telefonia mobilă sunt mult mai avantajoase pentru cetăţeni, cu mult mai comode", menţionează Sergiu Sâtnic, director ANRCETI.
În ultimii patru ani, ponderea minutelor de convorbiri locale de la telefonul mobil a crescut considerabil. În 2008, doar o treime dintre convorbirile locale din Moldova erau efectuate de pe telefonul mobil. Un an mai târziu, ponderea telefoniei mobile a crescut cu 10 puncte procentuale. În 2010, acest serviciu reprezenta deja peste 52 la sută din volumul convorbirilor locale. Datele pentru nouă luni ale anului trecut arată că ponderea discuţiilor de la telefonul mobil se apropie de 60 la sută din totalul convorbirilor naţionale.
Şi apelurile internaţionale se fac mai des de la telefonul mobil. Din cele peste 700 de milioane de minute de apeluri internaţionale, făcute din Moldova, dar şi de peste hotare în ţara noastră, mai mult de 450 de milioane au fost prin intermediul telefoniei mobile.
Statisticile oficiale arată că, de cele mai multe ori, moldovenii sună în Federaţia Rusă. Aproape jumătate din toate apelurile internaţionale sunt destinate acestei ţări. Pe locul doi sunt apelurile în Uniunea Europeană, cu excepţia României. Ponderea ţărilor vecine, Ucraina şi România, este de 16 şi, respectiv, 6 procente. Doar 5 procente din volumul tuturor apelurilor sunt efectuate în ţările asiatice.
- Moldovenii vor putea să-şi schimbe reţeaua de telefonie mobilă fără să-şi piardă numărul
- Deputaţii vor să beneficieze de telefonie mobilă şi de servicii gratuite de roaming
- 93% din populaţia Moldovei utilizează telefonul mobil
- Făcea business din conturile Orange şi Moldcell. Acum va plăti prejudicii de 350 de mii de lei