Temperaturile continuă să ne bucure! Care vor fi maximele termice în următoarele zile
La noapte cerul va fi variabil, înstelat, iar minimele se vor încadra între minus 4 şi plus un grad.
Mâine vom avea parte din nou de vreme frumoasă, cu soare, fără precipitaţii, doar cu puţină ceaţă de dimineaţă. În schimb, vântul va sufla moderat la puternic.
Maximele vor fi destul de ridicate pentru această dată. În sud termometrele vor indica 11 grade la Cahul, 10 la Comrat şi 9 la Leova. Aceeaşi maximă este aşteptată la Tiraspol. La Orhei şi Bălţi se vor înregistra câte 7 grade, iar la Soroca şi Briceni, câte 6.
Locuitorii capitalei se vor bucura de cer variabil şi de 8 grad la prânz.
Joi ne vom mai bucura de cer variabil şi de 10 grade la prânz. De vineri cerul se va încărca de nori, iar temperaturile vor scădea puţin. Aşadar, vineri vom avea 9 grade, sâmbătă 7, iar duminică 6 grade însoţite şi de ploi.
Şi în România vremea se anunţă neobişnuit de caldă. În vest va ploua, iar termometrele vor indica 11 grade la Cluj şi Oradea, 13 la Timişoara, 15 la Sibiu şi 19 grade la Craiova. Cu un grad mai puţin va fi în capitală, la Bucureşti, iar la Iaşi şi Galaţi se vor înregistra 12, 15 grade.
Pe continent va mai ploua la Paris şi Roma, unde se vor înregistra 11 şi 16 grade. Cer noros dar fără precipitaţii la Praga, Oslo şi Kiev, cu 10, 2 şi respectiv 7 grade, iar la Moscova va cădea din onu lapoviţă însoţită de un grad Celsius.