Temperaturile joase din Bulgaria au fost fatale pentru unii imigranți
Doi bărbaţi, posibil imigranţi ilegali, au fost găsiţi morţi în nord-vestul Bulgariei, în apropierea graniţei cu Serbia, primul pe 20 ianuarie şi celălalt pe 23 ianuarie, a anunţat joi un reprezentant local al Înaltului comisariat pentru refugiaţi al ONU, transmite AFP, relatează romanialibera.ro.
"Tot ce ştim este că aceşti oameni au fost găsiţi morţi, aparent de frig, în această zonă muntoasă unde, din nefericire, sunt enorm de mulţi refugiaţi, migranţi care trec din Bulgaria în Serbia şi merg mai departe către Europa de Nord. Presupunem că ei fac parte din aceste grupuri", a indicat sursa citată.
Bulgaria s-a confruntat săptămâna trecută cu un val de frig, temperaturile coborând până la minus 20 de grade. Ministerul bulgar de Interne nu a confirmat deocamdată informaţia, menţionând doar că în prezent efectuează verificări.
Pe de altă parte, reprezentantul UNHCR a cerut autorităţilor de la Sofia să investigheze cine sunt cele două persoane decedate şi să ia măsuri pentru ca migranţii ce trec graniţa bulgaro-sârbă să fie pe cât posibil trataţi în mod umanitar.
"Ştim că este greu, mai ales iarna, pericolele fiind mari pentru aceşti oameni care încearcă să treacă graniţa", a mai spus el.
Circa 30.000 de migranţi, majoritatea proveniţi din Siria, Irak şi Afganistan, au fost înregistraţi anul trecut de către autorităţile de la Sofia după ce au pătruns clandestin pe teritoriul bulgar. De obicei aceştia părăsesc mai departe Bulgaria tot ilegal, cu obiectivul de a ajunge în vestul Europei.