Temperaturile ridicate şi lipsa zăpezii provoacă pagube unor agenţi economici. "Sunt sute de mii de lei"
Temperaturile ridicate din această iarnă precum şi lipsa zăpezii provoacă pagube unor agenţi economici. Vorbim despre pârtia de la Dănceni, care este închisă încă de la începutul iernii, dar şi despre comercianţii de sănii, care stau prost la capitolul vânzări. Totodată şi administratorii patinoarului din centrul Capitalei suportă costuri mari de menţinere a gheţii, din cauza timpului de afară.
Dacă în anii trecuţi pârtia de la Dănceni era luată cu asalt în lunile de iarnă, în această perioadă soarele este prea puternic, iar săniile gonflabile stau în depozit, chiar dacă parcul a fost modernizat recent. Aici a fost amenajat şi un spaţiu pentru snowbordişti. Însă trambulinele nu au fost exploatate încă niciodată în acest sezon.
"Trăim cu speranţa că o să fie zăpadă. Puţini angajaţi avem, majoritatea sunt concediaţi vremelnic. Rog Domnul să fie măcar uscat şi atunci noi o să putem să deservim măcar pe pista numărul unu", a declarat Mircea Istrati, directorul pârtiei.
Iar comercianţii spun că în acest an nici săniile nu au vânzare, deşi preţurile au fost reduse. "Cam slăbuţ că nu-i zăpadă, dar sperăm că o să fie ca măcar toţi cumpărătorii să vină şi să procure. Anii trecuţi erau un pic mai mulţi, dar acum...", a adăugat Veaceslav Pârnău, administrator magazin de sport.
Unica distracţie pentru moldoveni în această perioadă rămâne a fi patinoarul. Însă şi administratorii acestuia spun că din cauza temperaturilor de peste zero grade sunt nevoiţi să suporte cheltuieli mari.
"Cu cât temperaturile sunt mai mari cu atât cheltuielile sunt mai mari, fiindcă frigiderul lucrează la lumină şi consumă mai multă lumină. Sunt sute de mii de lei", a menţionat preşedintele Federaţiei de Hockey, Iurie Topală.
Potrivit Serviciului Hidrometeo, mercurul din termometre va indica valori pozitive şi săptămâna viitoare.
- Iarna a pus stăpânire pe Germania: Trafic dat peste cap şi mai multe şcoli şi grădiniţe închise
- Temperaturile ridicate se menţin şi în următoarele zile. Meteorologii avertizează despre mai multe pericole (VIDEO)
- (VIDEO) Agricultorii, îngrijoraţi de temperaturile ridicate din ultima vreme. "Ne rugăm la Domnul să fie totul bine"