Tenismanul Roger Federer a refuzat să joace un meci demonstrativ în Arabia Saudită
foto: Roger Federer
Tenismanul elveţian Roger Federer a refuzat invitaţia de a disputa un meci demonstrativ în Arabia Saudită, în luna decembrie, în cadrul unui eveniment la care urmează să participe marii săi rivali, spaniolul Rafael Nadal şi sârbul Novak Djokovic, scrie agerpres.ro.
Arabia Saudită se află sub o presiune crescândă din partea comunităţii internaţionale după uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, în consulatul saudit de la Istanbul, pe 2 octombrie.
Novak Djokovic şi Rafael Nadal şi-au exprimat la rândul lor îndoiala în legătură cu participarea la evenimentul de la Jeddah, însă nu s-au retras. Ambii au declarat că au primit invitaţiile cu mai bine de un an în urmă.
Întrebat marţi, la Paris, dacă a fost la rândul său invitat anterior, Federer a răspuns: "Da, m-au contactat şi pe mine". "La momentul respectiv, nu am dorit să joc acolo. Aşa că pentru mine a fost o decizie rapidă", a adăugat campionul elveţian.
Organizaţia Amnesty International le-a solicitat lui Nadal şi Djokovic să nu joace în Arabia Saudită.
"Sunt la curent, desigur, cu această situaţie. Însă am un angajament încă de acum un an, de a juca acolo. Iar echipa mea discută cu ei, pentru a analiza lucrurile. Asta este tot", a declarat Nadal. "Este teribil faptul că un jurnalist şi-a pierdut viaţa. Ştiu că s-a petrecut ceva foarte rău acolo, în interior. Vom urmări, deci, cum va evolua situaţia şi sper că lucrurile se vor lămuri cât mai rapid posibil".
Djokovic a precizat, la rândul său, că decizia de a juca în Arabia Saudită a fost luată cu mult timp în urmă.
"Avem acest angajament cu ei de peste un an, mai exact de anul trecut, când am discutat despre acest posibil meci. A fost decizia mea de jucător profesionist de a face asta. Ştiu, desigur, sunt la curent cu ceea ce s-a întâmplat şi este trist", a spus "Nole".
"Echipa mea este acum în legătură cu oamenii din Arabia Saudită, la fel ca şi cei ai lui Rafa, şi discutăm cu toţii pentru a înţelege mai bine situaţia. Trebuie să avem mai multe informaţii despre ceea ce s-a petrecut pentru a putea lua o decizie raţională în privinţa participării sau neparticipării", a adăugat sârbul.
Jamal Khashoggi, colaborator al cotidianului The Washington Post şi un critic la adresa Prinţului moştenitor saudit, Mohammed ben Salman, a fost ucis pe 2 octombrie după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru a obţine documentele necesare căsătoriei cu logodnica sa din Turcia. Corpul lui nu a fost încă găsit.
Procurorul general al Arabiei Saudite, Saud al-Mojeb, se află începând de luni la Istanbul, pentru a se întâlni cu anchetatorii care se ocupă de acest caz. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogam, a afirmat marţi că procurorul general saudit trebuie să clarifice cine a trimis echipa de 15 oameni la Istanbul pentru a-l ucide pe jurnalistul Khashoggi.