Tenismena greacă Maria Sakkari a eliminat-o pe principala favorită a Turneului Campioanelor, bielorusa Aryna Sabalenka. Jucătoarea elenă a câștigat partida cu 7-6, 6-7, 6-3 și s-a calificat în semifinalele competiției desfășurate la Guadalajara, în Mexic.
De menționat că în setul decisiv Sabalenka a condus cu 3-1, dar Sakkari a revenit senzațional și și-a adjudecat 5 game-uri la rând.
În semifinale, Maria Sakkari o va înfrunta pe Anett Kontaveit din Estonia. În cealaltă partidă din careul de ași, vor juca două tenismene spaniole, Garbine Muguruza și Paula Badosa.
Cea care va obține trofeul la Turneul Campioanelor poate încasa până la un milion 680 de mii de dolari.