Tenismena româncă Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală la Australian Open
Visul româncei Simona Halep de a câştiga Australian Open s-a încheiat! Halep a fost eliminată în sferturi de Dominika Cibulkova. Tenismena din Slovacia se va duela în semifinale cu Agnieszka Radwanska, care a produs o altă surpriză de proporţii, eliminând-o pe a doua favorită, Victoria Azarenka.
Simona Halep, aflată la cea mai importantă performanţă într-un turneu de Mare Şlem nu şi-a mai etalat jocul precis din meciurile precedente, fiind marcată şi de o accidentare la umărul drept, şi a fost eliminată în sferturile de finală de Dominika Cibulkova.
Tenismena din Slovacia a început bine meciul şi a condus cu 3-0, însă Halep a revenit la 3-4. Din acel moment, slovaca a jucat exact şi nu i-a mai oferit nicio şansă româncei, Halep având şi foarte multe greşeli neprovocate de adversară. Astfel, Cibulkova a câştigat opt gameuri la rând şi s-a impus la final cu 6-3, 6-0, după o oră de joc.
Deţinătoarea titlului din ultimii doi ani, Victoria Azarenka a fost eliminată şi ea în sferturi. Surpriza a produs-o Agnieszka Radwanska. Jucătoarea din Polonia a câştigat cu 6-1 primul set, însă l-a pierdut pe al doilea cu 5-7. În decisiv, Radwanska nu i-a dat nicio şansă tenismenei din Belarus şi s-a impus cu 6-0.
Astfel, pentru prima oară în era Open, primul turneu de Grand Slam al anului rămâne fără deţinătorii titlului atât la masculin, cât şi la feminin înainte de semifinale.