Tenismenii moldoveni au debutat la turneul ITF Juniors de la Chişinău. Doi, eliminaţi din primul tur
Embed:
Tenismenii moldoveni au debutat la turneul ITF Juniors de la Chişinău. Pe tabloul principal al competiţiei au ajuns trei sportivi din ţara noastră, însă doi deja au fost eliminaţi din primul tur.
Ilia Şniţari a pierdut meciul cu italianul Gianmarco Ferrari, scor 2-6 1-6.
"Adversarul este cu mult mai puternic şi este de vârstă mai mare. În principiu sunt nemulţumit de prestaţia mea, ceva nu mi-a reuşit", a declarat Şniţari.
"Îmi impun jocul şi mă simt bine, deoarece acesta este primul meu turneu la care particip în acest an. Mă simt bine şi sper să ajung până în finala acestui turneu", a precizat Gianmarco Ferrari, tenisman Italia.
Arina Gamreţchi a pierdut şi ea în două seturi partida cu rusoaica Polina Kudremetova, scor 0-6 2-6.
Marţi va intra în concurs şi ultimul moldovean de la acest turneu, Alexandru Vitkov. La competiţie participă 120 de tenismeni cu vârsta de până la 18 ani.
"Vreau să vă rog să nu fiţi severi cu sportivii noştri. Ei evoluează pentru prima dată la un turneu de această categorie. Sunt doar începători în comparaţie cu ceilalţi tenismeni. Mă refer la vârsta lor. Ai noştri sunt cu mult mai mici decât sportivii de performanţă care joacă aici", a menţionat Elena Organ, preşedinte FM de tenis.
Turneul ITF Juniors se desfăşoară la Şcoala Sportivă Specializată de Tenis şi se va încheia pe 11 februarie, atunci când sunt programate finalele.

eliminaţi, Ilia Şniţari, italianul Gianmarco Ferrari, meci, Tenismenii moldoveni, turneul ITF Juniorstoate TAG-urile
Sport
Sport