Tenismenii moldoveni se pregătesc de meciul cu Danemarca
După ce a învins echipa Belarusului cu 4-1, Moldova a acces pentru al doilea an consecutiv în runda a treia a Cupei Davis. Dacă anul trecut, "tricolorii" au jucat cu o echipă mai puternică, Portugalia, în acest an moldovenii vor întâlni Danemarca, care are în lot tenismani mult mai slab cotaţi. Cea mai mare problemă pentru Albot şi compania va fi faptul că vor juca în deplasare.
Moldova va lupta pentru promovare în prima grupă a Cupei Davis cu Danemarca, care a eliminat pe rând Cipru, cu 4-1, şi reprezentativa Luxemburgului, cu 5-0.
Cel mai puternic jucător al danezilor este Frederik Nielsen - locul 739 în clasamentul ATP la simplu şi locul 66 în lume, la dublu. Nielsen se poate lăuda însă cu un titlu de Mare Şlem, câştigat la proba de dublu, la turneul de la Wimbledon, în 2012. Ceilalţi jucători danezi nu sunt în lista de o mie a clasamentului mondial, iar unul din ei nici măcar nu este inclus în topul oficial
În schimb Moldova se poate lăuda cu trei jucători din Top 1000 mondial: Radu Albot, locul 179, Maxim Dubarenco - locul 353 şi Andrei Ciumac - locul 756 în lume.
"Poziţia în clasament nu are nicio importanţă. Mai ales că vom juca în deplasare. Ei vor avea şi avantajul de a alege suprafaţa de joc şi mingile", consideră tenismenul Maxim Dubarenco.
"Avem o echipă profesionistă. Am demonstrat deja acest lucru, indiferent unde joacă şi pe ce suprafaţă. În aceste condiţii sunt sigură că putem învinge Danemarca chiar şi în deplasare", a spus jucătoarea moldoveană Marina Tauber.
Partida din play-off-ul pentru promovare prima grupă a Cupei Davis dintre Moldova şi Danemarca este programată între 12 şi 14 septembrie, la Copenhaga. Aceasta ar putea să se desfăşoare la Chişinău doar în cazul în care danezii vor renunţa la dreptul lor de a fi gazdă a acestor meciuri.