Tenorul moldovean care a cucerit întreaga lume, Mihai Munteanu, împlineşte azi 70 de ani
Embed:
Tenorul Mihai Munteanu împlineşte, astăzi, 70 de ani. Solist al Operei Naţionale, Mihai Munteanu a cucerit nu doar publicul de acasă, dar şi iubitorii de muzică clasică din cele mai mari ţări ale lumii.
Artistul s-a născut în satul Criva, raionul Edineţ. Activitatea muzicală şi-a început-o la Opera Naţională, pe când avea 29 de ani, iar mai târziu, şi-a perfecţionat măiestria vocală la renumitul teatru "La Scala" din Milano. Artistul a fost decorat cu "Ordinul Republicii", cu medalia "George Enescu", şi este deţinător al titlului Doctor Honoris Causa, conferit de Academia de Muzică şi Arte din Iaşi.