Tensiuni în Gibraltar: O navă petrolieră care ar fi transportat petrol spre Siria, reţinută de autorităţi
Autorităţile din Gibraltar au anunţat că au reţinut o navă petrolieră sub pavilion panamez suspectată că ar fi transportat petrol către o rafinărie din Siria, încălcând, astfel, sancţiunile impuse de Uniunea Europeană regimului de la Damasc, potrivit Al Jazeera.
Nava Grace 1 a fost reţinută în dimineaţa zilei de joi de către Poliţia din Gibraltar şi Poliţia de Frontieră, însoţite de un detaşament al Marinei Regale Britanice, scrie mediafax.ro.
Potrivit unui comunicat al Guvernului din Gibraltar, existau suspiciuni rezonabile cu privire la faptul că petrolierul transporta petrol către rafinăria Banyas din Siria.
"Rafinăria se află în proprietatea unei entităţi care este supusă sancţiunilor pe care Uniunea Europeană le-a impus Siriei", a spus şeful Guvernului din Gibraltar, Fabian Picardo.
Potrivit Refinitiv Eikon, nava plecase din Iran, iar dacă va fi confirmat că aceasta transporta petrol iranian, încercarea de livrare către Siria ar putea reprezenta şi o încălcare a sancţiunilor impuse de Statele Unite exporturilor de petrol iranian.
Potrivit Reuters, Comisia Europeană a refuzat joi să comenteze informaţiile referitoare la această navă petrolieră. Comisia a comunicat că nu deţine informaţii legate de acest caz şi că datoria de a implementa sancţiunile impuse de Blocul comunitar revine fiecărui stat membru în parte.
Uniunea Europeană a impus sancţiuni Siriei în mai 2011. Acestea vizează 277 de oficiali, printre care şi miniştri, pentru rolul lor în "oprimarea violentă" a civililor. Blocul comunitar a blocat activele a 72 de entităţi şi a impus un embargo asupra petrolului din Siria, dar şi restricţii în domeniul investiţiilor.